x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban, după consultările cu Iohannis: "Susţinem varianta alegerilor anticipate”

Ludovic Orban, după consultările cu Iohannis: "Susţinem varianta alegerilor anticipate”

11 Oct 2019   •   11:57
Ludovic Orban, după consultările cu Iohannis: "Susţinem varianta alegerilor anticipate”
Sursa foto: Lucian Alecu

UPDATE: Ludovic Orban, liderul PNL, a spus, în urma consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis, că PNL e pregătit să-şi asume răspunderea guvernării şi că susţine varianta alegerilor anticipate. 

"Am prezentat preşedintelui Klaus Iohannis mandatul acordat de PNL, în cadrul consultărilor constituţionale care au fost declanşate după căderea Guvernului PSD prin moţiune de cenzură. Poziţia PNL e foarte clară. În cazul în care există posibilitatea unui acord în vederea anticipatelor, noi susţinem revenirea la popor, încredinţarea cât mai rapidă cetăţenilor români a posibilităţii de a decide un nou Parlament. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil şi preşedintele României ne va solicita să formăm Guvernul, PNL e pregătit să-şi asume răspunderea guvernării şi să formeze un guvern în jurul PNL. Suntem la debutul consultărilor, vom urmări poziţiile exprimate de formaţiunile politice în cadrul acestor consultări. Am urmărit declaraţiile de până acum. Sigur că din partea noastră există disponibilitate la dialog, la cooperare şi indiferent care va fi forma acestei cooperări, noi ne dorim ca formaţiunile politice care au contribuit la căderea Guvernului PSD să continue un proiect comun. Cu siguranţă, propunerea de premier a PNL este în persoana preşedintelui partidului, adică subsemnatul". 

"Suntem pregătiţi să preluăm guvernarea de mult timp. Avem specialişti de foarte bună calitate, avem oameni competenţi, oameni care au avut rezultate excepţionale în domeniile în care au activat şi care reprezintă soluţii benefice pentru diferitele ministere în care va trebui să desemnăm nişte miniştri". 

"Sunt extrem de riguros în respectarea legii, în respectarea democraţiei, în respectarea statutului PNL. Îmi respect toţi colegii, aşa că nu vehiculez nume de posibili miniştri. Voi prezenta public o listă a Cabinetului numai după negocierile cu partenerii politici". 

"Am dat jos PSD pentru că a făcut un rău imens României. Nu putem accepta sub nicio formă ca noi, care am iniţiat moţiunea de cenzură şi care ne-am luptat trei ani de zile cu un PSD cum nu a fost niciodată, rău, cu un comportament abuziv, cu o lipsă de respect faţă de cetăţenii români, călcând în picioare demnitatea românilor, nu vom accepta sub nicio formă ca un astfel de PSD să fie vreodată parte din vreo formulă de guvernare". 

Stirea inițială

Delegaţia PNL care va reprezenta partidul la consultările de vineri de la Palatul Cotroceni va fi formată din Ludovic Orban, Rareş Bogdan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu, Robert Sighiartău şi Florin Cîţu, a stabilit Biroul Politic Naţional.

"Delegaţia va fi formată din preşedintele partidului, prim-vicepreşedinţii partidului - Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Iulian Dumitrescu, secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, şi liderul grupului din Senat, Florin Cîţu. Mandatul pe care l-am hotărât în reuniunea Biroului Politic este similar cu cel pe care l-am avut încă din momentul lansării moţiunii de cenzură", a precizat Orban, la finalul reuniunii.

El a menţionat că PNL susţine organizarea de alegeri anticipate, dacă este posibil realizarea unui pact în acest sens, iar, dacă nu, partidul este pregătit să îşi asume răspunderea guvernării. Candidat la funcţia de premier este preşedintele partidului, a adăugat Orban. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban