Liberalul Viorel Catarama va cere luni, intr-o conferinta de presa, convocarea unui congres extraordinar al PNL si va dezbate acest subiect la emisiunea "Zig-Zag cu Ion Cristoiu" difuzata maine, la ora 19:00, la Antena 3.
Inainte ca Viorel Catarama sa comunice ieri oficial presei ca doreste convocarea unui congres extraordinar al PNL, neoficial, in mediile liberale circulau doua manifeste semnate de omul de afaceri prin care anunta acest lucru. In primul document, intitulat "Manifest liberal", Catarama porneste de la "starea de fapt" ca PNL a pierdut rolul de pivot al Aliantei in favoarea PD, intr-o "imprejurare provocata, nenaturala" - , aminteste "punctul de recul" - ca fostul lider PNL Theodor Stolojan a abandonat partidul, incredintandu-i-l lui Traian Basescu - , trece la "relatia cu PD" - ca partenerii PNL de Alianta "trebuie sa fi luat deja seama de o realitate incontestabila: forta lor nu este data decat vremelnic de un lider supus fatalmente eroziunii de imagine" - pentru ca in final sa ajunga la "ce e de facut". Si anume, o "mobilizare a membrilor partidului la toate nivelurile in vederea unei strategii care sa conduca la reechilibrarea raportului de forte in cadrul Aliantei". Bineinteles, cu recomandarea ca toti membrii partidului sa se abtina de la manifestari care pot induce ideea existentei in PNL "a unor grupuri de interese contrare unitatii si coeziunii liberale". ATAC LA STOLO SI STOICA. In al doilea document, "Apel catre liberali", Viorel Catarama cere conducerii PNL, organizatiilor teritoriale si membrilor de partid convocarea unui congres extraordinar care sa adopte strategia de reechilibrare a raporturilor PNL-PD in Alianta. In opinia sa, congresul ar mai trebui sa adopte o cerere catre presedintele Basescu privind o remaniere guvernamentala substantiala si nominalizarea unui premier PD conform perceptiei ca democratii reprezinta principala forta politica a Aliantei. Catarama pledeaza totodata pentru fuziune imediata a PNL cu fostul PNTCD si, dupa 2009, cu PD. El precizeaza ca nu doreste schimbarea actualei conduceri a PNL la congres si ii cere lui Valeriu Stoica sa-si asume public "responsabilitatea distrugerii in anul 2000 a dreptei romanesti" si sa inceteze atacurile la adresa PNL. Si pentru Stolojan are cam acelasi mesaj: "Sa isi asume public comportamentul de subaltern al dlui Traian Basescu" si "sa renunte la orice comentariu sau apreciere referitoare la PNL".Citește pe Antena3.ro