Liderul liberal, Crin Antonescu, a susţinut azi că soluţia nu este remanierea guvernamentală, considerată "o cârpeală", ci demisia întregului Guvern. Antonescu a respins însă orice posibilitate de colaborare cu PDL pentru formarea unui nou guvern.
"Noi suntem convinşi că este nevoie de un guvern condus de un tehnician de prestigiu, format nu mai mult decât din 7-8 ministere conduse de tehnicieni care nu sunt fideli ai clientelei pedeliste. Totul însoţit de un plan de măsuri imediate şi ferme pentru redresarea situaţiei sau măcar oprirea degringoladei. Nu trebuie mărită cota unică de impozitare sub nici o formă, ci, dimpotrivă, căutate mijloacele ca cel târziu la sfârşitul acestui an acestea să fie reduse", a spus Antonescu.El a arătat totodată că "preşedintele Traian Băsescu, principalul responsabil al stării în care se află România, are datoria fie să demisioneze, fie să găsească o soluţie necesară României, o soluţie pentru guvernare. Actuala majoritate politică din Parlamentul României este una compromisă şi a te asocia cu ea nu înseamnă decât să te contaminezi cu acest lucru".
Crin Antonescu a respins sugestiile unor deputaţi PDL ca liberalii să intre la guvernare. "PNL nu este dispus sub nici o formă să se asocieze cu PDL şi cu cei responsabili de dezastrul României", a spus Crin Antonescu. Deputatul PDL Sever Voinescu a declarat azi la Antena 3 că, în opinia sa, PDL ar trebui să se gândească la "o nouă formulă de susţinere politică" a Cabinetului, respectiv o colaborare cu PNL, el apreciind că actuala majoritate este "volatilă", date fiind plecările din grupul independenţilor. Şi europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat sâmbătă seara la Antena 3 că rămâne "suporterul decis" al unei formule de guvernare cu PNL.