x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei

POLITIC/Stirile zilei

05 Noi 2004   •   00:00

5 noiembrie 2004

Sali de sport - Nastase a castigat pariul cu Tiriac

Prezent ieri la inaugurarea celei de-a 402-a sala de sport, cea a Scolii 103 din Bucuresti, omul de afaceri Ion Tiriac i-a dat ieri premierului Adrian Nastase o limuzina Mercedes S 500. Tiriac a recunoscut ca a pierdut pariul cu premierul privind realizarea a 400 de sali de sport si a plecat acasa cu taxiul. Adrian Nastase a precizat ca limuzina va fi scoasa la licitatie dupa ce va fi personalizata, iar banii obtinuti din vanzarea ei vor fi folositi pentru suplimentarea dotarilor din salile de sport construite. (Dana Piciu)

2005 - Buget mai mare pentru Parlament

Senatorii si deputatii din Comisiile de buget-finante au aprobat ieri raportul la proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2005, mentinand sumele alocate Senatului si Camerei Deputatilor, pe care le-au aprobat anterior, mai mari decat cele prevazute in proiectul de Guvern. Astfel, bugetul Camerei Deputatilor va fi de 1.700,6 miliarde de lei, in timp ce Guvernul propusese prin proiectul de buget 1.499,8 miliarde de lei, iar cel al Senatului va fi de 818 miliarde de lei, iar Guvernul propusese 649 miliarde de lei.

Radio-TV - Fara electorale in week-end

Posturile de radio si televiziune, publice si private, pot transmite, in perioada campaniei electorale, emisiunile informative, emisiunile electorale si dezbaterile electorale numai in zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri. Vicepresedintele BEC, Victor Pasca-Camenita, a precizat ca Biroul Electoral Central a emis ieri in acest sens o hotarare de interpretare a Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului. Hotararea BEC, care va fi publicata in Monitorul Oficial, e obligatorie atat pentru CNA, cat si pentru conducerile posturilor publice si private de radio si televi-ziune.

UDMR - Forinti multi pentru maghiari

Maghiarii din Romania vor primi peste jumatate din suma alocata din bugetul pe anul 2005 de Guvernul Ungariei maghiarilor din afara granitelor tarii - 12,8 miliarde de forinti. Liderul UDMR, Marko Bela, a spus ca banii vor avea ca destinatie finantarea diverselor institutii maghiare pentru sustinerea proiectelor privind cultura, invatamantul si viata spirituala a maghiarilor. El a mai spus ca UDMR sustine acordarea cetateniei ungare pentru maghiarii din afara granitelor Ungariei, urmand sa convinga partidele din tara vecina sa adopte o pozitie similara in cadrul referendumului din 5 decembrie.

Societatea civila - Solicitare in cazul Cozma

Patru organizatii ale societatii civile au solicitat ieri sefului statului, Ion Iliescu, dar si tuturor candidatilor la Presedintie sa isi exprime public pozitia fata de declaratia senatorilor Adrian Paunescu (PSD) si Liviu Bindea privind scurtarea pedepsei sau chiar gratierea lui Miron Cozma. Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica, Asociatia Victimelor Mineriadelor si Asociatia Pro Democratia apreciaza acest lucru ca fiind necesar, pentru ca, in contextul in care Romania urmeaza sa fie primita in UE, "capitolul sumbru al mineriadelor" sa fie definitiv inchis. (Aniela Nine)

PNTCD - Opris s-a retras de pe liste

Remus Opris, care deschidea lista de candidati a taranistilor prahoveni pentru Camera Deputatilor, a renuntat la candidatura, deoarece prefera sa se ocupe de problematica de campanie electorala la nivel national. Opris a tinut sa mentioneze ca nu a fost indepartat de pe listele judetene, ci a fost o optiune personala, dupa ce s-a consultat cu presedintele partidului, Gheorghe Ciuhandu. Locul lui Opris pe liste a fost ocupat de Mihai Theodor Grigoriu, fost deputat in legislatura trecuta.

Ape uzate - Iliescu: "Capitala sta prost"

Presedintele Iliescu a declarat ieri ca Bucurestiul sta cel mai prost, comparativ cu orasele mari din Romania, la capitolul epurarea apelor uzate si chiar daca exista un proiect in curs de desfasurare, la Glina, vor mai trece 10-20 de ani pana se va rezolva aceasta problema. Seful statului a amintit ca exista localitati in Romania care nu au inca o alimentare cu apa corespunzatoare, de exemplu Craiova, care are asigurat doar jumatate din necesar. (Monica Iordache)

Bruxelles - Intalnire Nastase - Verheugen

Premierul Adrian Nastase va avea astazi, la Bruxelles, o serie de intalniri cu oficialii europeni, cu ocazia reuniunii Consiliului European de toamna organizat sub Presedintia olandeza a UE. Premierul va avea intrevederi cu omologul sau olandez, Jan Peter Balkenende, cu comisarul european pentru extindere, Gunther Verheugen, precum si cu comisarul european pentru justitie si afaceri interne, Antonio Vitorino. Discutiile se vor axa asupra stadiului si perspectivelor procesului de aderare a Romaniei la UE. (Silviu Sergiu)
×
Subiecte în articol: politic