Legea cadourilor, modificata
Dezbaterea proiectului Guvernului privind bunurile primite in exercitarea mandatului a fost amanata ieri de catre deputati pana luni deoarece Executivul pregateste unele modificari, inclusiv la sugestia Opozitiei. Ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Acsinte Gaspar, care a cerut, in plen, amanarea proiectului, a spus ca Guvernul urmeaza sa completeze proiectul, âpe baza unor sesizari si semnale venite pe diverse canale". Initial, Gaspar a cerut o amanare de zece zile, solicitare contestata de deputatul PD Emil Boc, care a propus micsorarea pragului referitor la bunurile ce pot fi acceptate in exercitarea mandatului sau a functiei. (Dana Piciu)
Locuinte finantate de consiliile locale
Deputatii au aprobat ieri modificarea si completarea Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinte proprietate personala. Noul text prevede ca planurile urbanistice zonale si de detaliu privind ansambluri de locuinte de tip insiruite sau cuplate sa fie initiate si finantate de consiliile locale. De asemenea, s-a mai hotarăt ca nedeclararea de catre solicitant ca detine sau a detinut in proprietate o locuinta sau un teren pe care se poate construi o locuinta constituie infractiunea de fals in declaratii si se pedepseste conform Codului Penal. (Dana Piciu)
PD cere inlocuirea lui Roman
PD a cerut ieri inlocuirea senatorului Petre Roman, devenit independent prin demisia din PD, cu deputatul democrat Sorin Frunzaverde in delegatia Parlamentului Romăniei la Adunarea Atlanticului de Nord. Deputatul PSD Tudor Mohora a declarat ca, avand in vedere statutul de membru NATO, delegatia tarii noastre la Adunarea Atlanticului de Nord se va mari de la sase la 10 membri si, in consecinta, liderii grupurilor parlamentare vor trebui sa faca propuneri in acest sens. Modificarea componentei acestei delegatii va fi analizata intr-o sedinta comuna a Parlamentului. (Dana Piciu) PSD
Duvaz repara gafa lui Ponta
Purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz contrazice afirmatiile lui Victor Ponta privind actionarea in instanta a celor care acuza eventuala fraudare a alegerilor locale. Duvaz a afirmat ca institutia care va initia actionarea in instanta va fi Guvernul si nu PSD, asa cum a afirmat luni presedintele TSD, Victor Ponta. Duvaz a explicat ca firma de avocatura angajata de Guvern este platita cu bani care provin de la bugetul de stat si nu din fondurile PSD. (Aniela Nine)
Avocatul Poporului, mandat de cinci ani
Avocatul Poporului va fi numit pe o durata de cinci ani de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, au hotarat ieri deputatii, modificand legea in vigoare, care prevedea un mandat de patru ani, numirea fiind facuta doar de Senat. Deputatii au mai stabilit ca institutia Avocatului Poporului va avea birouri teritoriale in Alba Iulia, Pitesti, Bacau, Oradea, Suceava, Brasov, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Targu Mures si Timisoara. Persoanele care domiciliaza in judetele limitrofe orasului Bucuresti se vor adresa Avocatului Poporului la sediul din Capitala al acestei institutii, au mai decis deputatii. (Dana Piciu)
CNA il corecteaza pe Vadim
Recentele declaratii ale presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, potrivit carora actuala putere intentioneaza ca, in perspectiva alegerilor de anul acesta, sa exercite presiuni asupra radiodifuzorilor, inclusiv prin suspendarea unor licente audiovizuale, vin in contradictie cu evolutiile din domeniul audiovizual. Aprecierile apartin Consiliului National al Audiovizualului (CNA) care, intr-un comunicat de presa dat publicitatii ieri, precizeaza ca este singura institutie abilitata sa acorde si sa retraga o licenta audiovizuala. (Silviu Sergiu)
Cerchez nu vrea sa semanam cu Ciadul
Senatorii juristi i-au recomandat ieri deputatului Metin Cerchez sa solicite si Curtii Constitutionale un punct de vedere asupra propunerii sale legislative privind asezarea pe banda galbena a tricolorului a stemei tarii. Cerchez le-a spus ieri senatoilor juristi ca steagul Romaniei si al Ciadului sunt identice. âNoi, pana in â89 nu eram identici cu Ciadul, fiindca aveam stema pe drapel. Acum am intrat in ilegalitate", a sustinut Metin Cerchez. Propunerea legislativa a deputatului are aviz negativ de la Guvern si de la Consiliul legislativ. (Camelia Ionescu)
PNL nu face pronosticuri
Reprezentantul PNL in BEC va fi Dan Motreanu, presedintele organizatiei de tineret a formatiunii liberale, a declarat ieri vicepresedintele liberal, Gheorghe Flutur. âCredem ca la scrutinul din luna iunie PNL va castiga aproape 20 la suta din totalul posturilor de alesi locali", a mai spus Flutur. Vicepresedintele Paul Pacuraru a spus la randul sau ca din analizele liberalilor reiese ca ânici un partid nu va avea mai mult de 50%, in Consiliile Judetene, iar PSD va avea, la locale, un scor electoral de 35-40%, bazat in special pe votul din mediul rural". El a precizat ca liberalii vor incerca sa obtina presedintia mai multor Consilii Judetene, insa pentru indeplinirea acestui obiectiv nu vor apela la nici o intelegere post-electorala cu PRM. (Gabriela Antoniu)