Monitorizare europeana
Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Congresului Puterilor Locale si Regionale, de pe langa Consiliul Europei, sa monitorizeze alegerile locale din luna iunie, a declarat ieri seful MAE, Mircea Geoana (foto). "Am luat aceasta decizie pentru ca am observat din partea opozitiei o preocupare si un interes politic evident de a insinua ca aceste alegeri nu s-ar derula in conditii normale de transparenta si democratie", a spus Geoana, care este si vicepres edinte PSD. (Silviu Sergiu)
De la Cherchez pentru Tunaru
Camera Deputatilor a mai inregistrat ieri o premiera. Un deputat, Metin Cerchez (minoritati), i-a adresat o interpelare altui deputat, Raj Tunaru (independent). Desi in regulamentul Camerei spune clar ca interpelarea consta "intr-o cerere adresata Guvernului", Cerchez iicere colegului sau, deputatul Raj Tunaru, sa dispuna masuri imediate cu privire la o serie de dosare penale in care acesta a fost implicat. Metin Cerchez arata ca obiectul interpelarii este acela ca in an electoral este supus unor actiuni de intimidare si amenintare pentru fapte inexistente din partea unui politist din Constanta. (Dana Piciu)
Derogare la adoptii internationale
Camera Deputatilor a respins ieri propunerea Comisiei juridice, cuprinsa in raportul asupra unei ordonante de urgenta, ca toate procedurile de adoptii internationale sa fie suspendate pana la intrarea in vigoare a noilor reglementari anuntate de Guvern. Cu 37 de voturi "pentru" si 18 "impotriva ", deputatii au decis ca solicitarile de adoptii facute de cetateni straini sau de cetateni romani cu resedinta in straina tate - in cazul carora Guvernul a aprobat inaintarea dosarelor catre instantele judecatoresti pana la intrarea in vigoare a OUG - se solutioneaza conform reglementarilor in vigoare la data introducerii cererilor. (Dana Piciu)
Liber suplimentar dupa Pasti
Liderul grupului PSD din Senat, Ion Solcanu, a declarat ieri ca va propune Biroului Permanent sa dea liber senatorilor martea viitoare, pentru lucru in teritoriu. "A treia zi de Pasti poate fi folosita pentru intalniri cu primarii ", a sustinut Solcanu, anuntand ca partidul de guverna mant se va consulta si cu celelalte grupuri parlamentare, pentru a decide daca tuturor le convine ideea avansata. La Camera Deputatilor, conducerea a hotarat luni ca alesii din comisiile care nu au de lucru pot pleca in teritoriu de miercuri. (Camelia Ionescu)