x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta dă vina pe Iohannis, pentru urmărirea penală a lui Tăriceanu

Ponta dă vina pe Iohannis, pentru urmărirea penală a lui Tăriceanu

24 Mai 2016   •   15:52
Ponta dă vina pe Iohannis, pentru urmărirea penală a lui Tăriceanu

Procurorii DNA Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

DNA precizează, într-un comunicat, că, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa (a cărei trimitere în judecată a fost mediatizată în 18 mai) s-a dispus citarea lui Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a fi audiat ca martor.

Imediat după aflarea acestei veşti, fostul premier Victor Ponta a reacţionat pe pagina sa de Facebook:

"Deci lista celor de care Dl. Iohannis a vrut să scape cât mai repede ca să nu mai conteze propria sa incompetență: Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Crin Antonescu și acum Călin Popescu Tăriceanu din politica; Tiberiu Nițu, Alina Bica, Horia Georgescu - din instituții (George Maior a avut abilitatea să plece la timp)! Sau poate și Dan Condrea?!

Pe cine mai are Dl. Iohannis pe listă ca să știm cine se pregătește de audieri?

PS - și sigur că acum așteptăm să iasă Dl. Iohannis să ceară demisia lui Tăriceanu. Dacă fura niște case cu acte false putea să rămână în funcție, așa nici vorbă!"a scris Victor Ponta.

×