x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă nu treceţi ministerul Fondurilor Europene, înseamnă că Guvernul este demis

Ponta: Dacă nu treceţi ministerul Fondurilor Europene, înseamnă că Guvernul este demis

20 Sep 2011   •   11:12
Ponta: Dacă nu treceţi ministerul Fondurilor Europene, înseamnă că Guvernul este demis

Victor Ponta a afirmat, astazi, in plenul celor doua camere ale Parlamentului, ca, potrivit legii de functionare a Executivului, intregul Guvern Boc este supus votului de incredere al parlamentarilor, iar in cazul in care nu va fi intrunit numarul minim de voturi, tot Cabinetul va fi demis.

"Ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament prin acordarea votului de incredere asupra programului de guvernare si intregii liste a Guvernului la investitura", se arata in articolul 36 al legii citat de Ponta.

"Stimati colegi, inteleg ca astazi dati un vot de incredere programului de guvernare si intregii liste a Guvernului, daca nu se intrunesc cele 235 de voturi, sper sa dati aceasta veste buna Romaniei, inseamna ca Guvernul este demis si putem sa incercam sa construim un nou Guvern care sa se ocupe si de fonduri europene, si de problemele Romaniei", a declarat presedintele PSD.

"Din pacate, dnul Orban va fi un ministru nu doar fara portofoliu, dar si fara atributii fara niciun instrument legal, procedural, politic prin care sa o roage politicos pe dna ministru Udrea sau pe dna ministru Boagiu sau sa-l roage pe dnul ministru Igas sau pe noua ministra a Muncii, dna Sulfina Barbu, ca faca ceea ce nu au facut pana acuma", a mai spus Ponta.



×