Lucian Alecu
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, luni, că este un gest de "neseriozitate" din partea premierului Viorica Dăncilă de a adopta rectificarea bugetară vineri, după moţiunea de cenzură, precizând că, în cazul în care moţiunea va trece, Guvernul nu mai poate face deloc rectificarea.
"Mi se pare un gest final dacă vreţi de neseriozitate povestea cu rectificarea făcută vineri, adică văd cine votează la moţiune şi vă dau vineri bani de la buget. De ce e responsabil? Şi dacă trece moţiunea, şi eu cred că trece moţiunea, vineri nu se poate da nicio rectificare, nu se mai poate face deloc. Laşi instituţiile publice fără bani doar pentru că tu ţii şpaga pentru parlamentari până vineri. E un gest absolut anormal. Sper că doamna Dăncilă să se răzgândească, să facă rectificarea bugetară miercuri, în aşa fel încât să avem bani pentru funcţionarea instituţiilor, indiferent de rezultatul de joi de la vot", a afirmat Ponta, la Parlament.
El a spus că i-a reamintit în scris Vioricăi Dăncilă că în 2012 şi fostul premier Răzvan Ungureanu a dat bani primarilor cu o săptămână înainte de moţiunea de cenzură şi a aceasta a trecut.
"Şi cred că tocmai că de joi ori prin moţiunea de cenzură, ori prin împlinirea pe 11 octombrie a 45 de zile, oricum nu o să mai avem guvern. Practic, de vineri nu mai are cine să guverneze România, fie că trece moţiunea şi se împlinesc cele 45 de zile. Sper să revină şi să accepte propunerea pe care înţeleg că i-a făcut-o domnul Teodorovici, să facă rectificarea miercuri. Dacă Eugen Teodorovici a făcut propunerea asta, îl felicit şi sper că doamna Dăncilă, înainte să plece din funcţia de prim-ministru, să facă ceva bun pentru România şi să adopte rectificarea miercuri, iar cei cărora le-a zis că le dă bani măcar îi vedem şi noi miercuri, cui i-a dat banii şi cui nu a dat", a adăugat Ponta. AGERPRES
Aproape 100 de persoane au fost rănite, după ce un tren de pasageri a deraiat, duminică după-amiază, în apropierea oraşului egiptean Cairo, anunţă echipele de intervenţie, conform agenţiei Associated...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că a vorbit cu ministrul de Interne, Lucian Bode, despre bărbatul din Pitești care a murit după ce a fost imobilizat de polițiști. I-am cerut ministrului o anchetă rapidă, cei...
Premierul Florin Cîțu a declarat duminică că a căutat și nu a găsit informarea vicepremierului Dan Barna privitoare la neconcordanțele din datele privind morții de COVID. Este posibil să fie pe drum, a comentat...
Declarația președintelui PNL, Ludovic Orban, care a spus că miniștrii care își critică premierul trebuie să aibă bagajele făcute este „foarte bună”, potrivit primului ministru Florin Cîțu. El a declarat...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că miniștrii din cabinetul său vor fi evaluați doar în funcție de realizări, nu și de declarații. Anunțul a fost făcut după ce mai mulți lideri USR-PLUS, inclusiv...
Premierul Florin Cîțu a anunțat duminică, la finalul ședinței Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției, că în România sunt 20 de paturi libere la ATI. În paralel, rata de vaccinare a...
Senatorul PSD, Vasile Dîncu, susține că nu i-a plăcut niciodată Ion Rădoi, liderul sindicatului Metrorex și fost parlamentar social-democrat. Mai mult, Vasile Dîncu crede că ministrul Transporturilor, Cătălin ...
Papa Francisc s-a întors, duminică, la balconul bazilicii Sf. Petru în ziua în care se împlinesc 515 ani de la momentul când Papa Iulian al II-lea a pus prima piatră de temelie. Suveranul Pontif a citit pasajul di...
După ce un membru de partid și-a ispășit pedeapsa, are dreptul să își revendice un loc în partid, spune Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, referindu-se la fostul lider al...
Papa Francisc și-a exprimat duminică îngrijorarea în legătură cu „intensificarea activităților militare” în Ucraina, potrivit AFP.
Rusia este acuzată că a trimis zeci de mii de soldați în...
Sociologul și senatorul PSD Vasile Dîncu crede că alianța de guvernare funcționează în mod asemănător cu Convenția Democrată Română. Vlad Voiculescu pare să fie în rolul lui Traian Băsescu din timpul...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au început cercetările în cazul accesării datelor privind vaccinarea de către Ștefan Voinea, consilierul...
Peste 100 de hoteluri de pe litoralul românesc sunt pregătite pentru turiștii care vor petrece Paștele și 1 Mai la mare. Hotelurile vor funcționa la o capacitate de cel mult 70 la sută. Prețul unui sejur de trei...
O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară, au anunțat reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV).
Noua tranșă de vaccin produs de compan...
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe scara Richter s-a produs, duminică, în Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul...