x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta i-a trimis lui Băsescu scrisoarea în care cere retragerea Ordinului Steaua României lui Tokes

Ponta i-a trimis lui Băsescu scrisoarea în care cere retragerea Ordinului Steaua României lui Tokes

de Mediafax    |    23 Aug 2013   •   09:37
Ponta i-a trimis lui Băsescu scrisoarea în care cere retragerea Ordinului Steaua României lui Tokes

Premierul Victor Ponta i-a transmis, vineri, preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune retragerea acestei distincţii.

"Premierul aminteşte că, la 27 iulie 2013, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care contestă caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. În scrisoare, premierul apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune preşedintelui ca, în baza atribuţiilor constituţionale, să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu", afirmă surse oficiale.

Potrivit acestora, premierul Ponta mai arată că afirmaţiile lui Tokes au fost dezaprobate la nivelul întregii societăţi româneşti, inclusive din partea preşedintelui României.

În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".

Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".

Europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă".

"Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (...) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor țări, inclusiv al maghiarilor din România", a explicat Tokes.

×