x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Stenogramele nu reprezintă nicio surpriză, am ştiut că Blejnar ne controla şi ne căuta pe toţi la ordinul lui Băsescu

Ponta: Stenogramele nu reprezintă nicio surpriză, am ştiut că Blejnar ne controla şi ne căuta pe toţi la ordinul lui Băsescu

22 Oct 2012   •   13:04
Ponta: Stenogramele nu reprezintă nicio surpriză, am ştiut că Blejnar ne controla şi ne căuta pe toţi la ordinul lui Băsescu
Sursa foto: Intact Images

Victor Ponta spune că România trebuie să scape de "monstrul stenogramelor, al înregistrărilor" şi de "sistemul securist al lui Traian Băsescu".

Premierul a făcut aceste declaraţii referindu-se la relatările din presă potrivit cărora CSM s-a autosesizat în legătură cu stenogramele apărute din dosarul în care este cercetat Sorin Blejnar şi în care apar discuţii între fostul şef al Fiscului şi preşedintele Traian Băsescu.

"Nemulţumirea mea este următoarea: în mod sigur ceea ce s-a întâmplat în zilele acestea şi anume stenograme care nu au legătură cu fapte penale nu au ce căuta la dosar, am fost procuror şi vă spun sigur că nu ai de ce să pui stenograme, discuţii private care nu au legătură cu fapte penale. Pe de altă parte însă s-a mai întâmplat chestia asta de o sută de ori, începând cu mine. În cazul meu a fost special, pentru că nici nu exista rechizitoriul, pur şi simplu s-a dat de la DNA că am vorbit la telefon cu dl Bălan şi că i-am zis dacă bea o cafea. Nu ştiu dacă e o faptă penală asta să bei o cafea, dar au dat-o la presa pedelistă. Nu s-a sesizat nimeni", a spus Victor Ponta.

"Deci, dacă dai stenograme cu duşmani ai d-lui Băsescu e bine şi e legal, dacă dai stenograme cu dl. Băsescu şi dl. Blejnar e ilegal. Nu ne hotărâm că de fapt e ilegal în toate situaţiile? Şi CSM-ul ăsta să poată odată să-şi facă treaba în toate situaţiile pentru care sunt plătiţi atât de bine? În rest, până acum, aşa e când creezi un monstru. L-a folosit dl. preşedinte Băsescu şi dl. Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se mai întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm şi de Băsescu şi de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrul acesta şi într-adevăr în dosare să nu intre decât stenograme care au legătură cu cauza. Stenogramele prezentate în weekend nu au nicio legătură cu fapte penale, pentru mine nu reprezintă nicio surpriză, am ştiut tot timpul că dl Băsescu era de fapt şeful lui Blejnar şi dl Blejnar ne controla şi ne căuta pe toţi la ordinul d-lui Băsescu. E foarte clar", a mai spus preşedintele PSD. (V.M)


×