Premierul Victor Ponta a vorbit astăzi despre posibilitatea de a cupla anul viitor alegerile prezidențiale cu cele europarlamentare. "Ar fi foarte bine pentru noi să nu stăm tot anul în alegeri, pentru că în mai avem alegeri europarlamentare, iar în noiembrie ar trebuie să avem prezidențiale. Uitați-vă ce înseamnă puțină stabilitate, apropo de cursul euro, modul în care ne împrumutăm, discuțiile cu FMI, totul vine de la faptul că avem stabilitate. Anul viitor, dacă există vreo posibilitate constituțională, discutăm", a spus Victor Ponta.
Victor Ponta a menţionat că l-a informat pe preşedintele Băsescu despre această posibilitate. "L-am informat și pe președinte despre acest lucru, ori să avem un mandat redus cu câteva luni, ori ca mandatul să intre în vigoare mai târziu, după alegeri. După 9 ani și jumătate, cred că nu mai contează câteva luni. Mi-a spus că examinează, nici nu putea să-mi dea un răspuns pe loc", a mai spus Ponta.
Purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea a declarat că președintele Traian Băsescu nu are o poziție oficială privind propunerea premierului Ponta de devansare a alegerilor prezidențiale din 2014 în mai-iunie şi cuplarea cu alegerile europarlamentare. "Domnul preşedinteTraian Băsescu nu are o poziţie oficială pe această temă", a spus purtătorul de cuvânt al șefului statului, citat de Mediafax.
Vasile Blaga, preşedintele PDL, a declarat că ideea devansării alegerilor prezidenţiale arată că USL se teme că pierde din popularitate.
"USL îşi dă seama că, anunţând tot felul de noi taxe şi impozite, sunt convinşi că vor pierde foarte mult din sprijinul populaţiei. Încep să le fie frică de alegerile prezidenţiale din 2014. ", a declarat Vasile Blaga, preşedintele PDL.
Această idee a fost enunţată, aseară, şi de ministrul Daniel Chiţoiu. El a afirmat, într-o emisiune televizată, că la nivelul USL au fost discuţii şi se ia în considerare o comasare a alegerilor europarlamentare cu cele prezidenţiale în 2014.
"Da, luăm în considerare. Au fost discuţii la nivelul USL, dar numai în momentul când începem discuţiile pe modificarea Constituţiei se vor constitui grupuri de lucru la nivelul USL şi în momentul respectiv vor avea loc discuţii referitoare la unificarea celor două tipuri de alegeri: alegerile prezidenţiale şi europarlamentare. Bineînţeles că vor avea loc ulterior negocieri cu preşedintele României dacă este dispus să îşi întrerupă mandatul în luna mai, când vor fi alegerile europarlamentare, pentru că s-au decalat cu o lună la nivel european şi inclusiv în România, sau se va merge pe o formulă să se facă alegerile în luna mai şi să se preia mandatul la expirarea mandatului actual al preşedintelui", a explicat Chiţoiu, într-o emisiune la Realitatea tv.
El a spus că USL este de acord cu reducerea numărului de parlamentari. "Da, da, da. Suntem de acord şi ne dorim să reducem numărul de parlamentari. (...) Dar nu unicameral, bicameral, cu 300 de parlamentari", a spus vicepreşedintele PNL.
Întrebat dacă există deja stabilit un proiect în acest sens, Chiţoiu a spus că deocamdată nu.
"Se vor constitui două grupuri de lucru pe modificarea Constituţiei şi pe regionalizare. Principiile de la care se pleacă pentru elaborarea Constituţiei şi de asemenea pentru legislaţia secundară ce se elaborează în vederea regionalizării se stabilesc la nivel politic USL în funcţie de soluţiile pe care le propun aceste două grupuri de lucru. În prezent nu s-a luat o decizie asupra modalităţii de alegere a celor opt şefi de regiuni, depinde cum se vor numi, preşedinţi de regiune, guvernatori; încă nu s-a discutat şi nu s-a ajuns la o formulă, pentru că, aşa cum vă spuneam, se vor constitui două grupuri de lucru pentru modificarea Constituţiei şi de asemenea pe reforma administrativă", a mai spus Daniel Chiţoiu.