Premierul Viorica Dăncilă a transmis felicitări echipei de cercetători de la ELI-NP şi i-a asigurat de întreaga susţinere a Guvernului, după ce, în premieră mondială, în proiectul Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure - Nuclear Physics, în data de 7 martie a fost atinsă puterea de 10 PetaWatts (PW), "cea mai mare putere din lume".
Potrivit unui comunicat remis marţi AGERPRES, Guvernul a sprijinit realizarea acestui proiect complex, infrastructura pan-Europeană ELI (Extreme Light Infrastructure), una dintre cele mai importante facilităţi de cercetare europene, nu doar pentru că reprezintă o evoluţie ştiinţifică semnificativă pe plan mondial în domeniul laserilor de mare putere, ci şi pentru faptul că se construieşte cu resurse financiare alocate prin Programul Operaţional dedicat Dezvoltării Regionale, la care se adaugă şi fonduri naţionale.
"Avem toate motivele să ne mândrim cu faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională, au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. Beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure sunt multiple. Specialiştii au făcut un pas uriaş în căutarea unor răspunsuri practice în domenii importante, precum înlocuirea tehnologiilor costisitoare în domeniul energiei sau cercetarea unor metode revoluţionare în domeniul medical. Felicit echipa de cercetători de la ELI-NP şi îi asigur de întreaga susţinere a Guvernului", a afirmat Viorica Dăncilă, citată în comunicat.
Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei (IFIN-HH), precizează sursa citată.
"Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, s-a aflat în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, puterea propusă de 10 PW, cea mai mare putere din lume. Recentul laureat al premiului Nobel pentru Fizică, profesorul Gerard Mourou, sublinia public rolul major cu care construcţia acestui sistem în România a contribuit în acordarea acestei distincţii", se arată în comunicat.
Potrivit aceleiaşi surse, Guvernul, prin Ministerul Cercetării şi Inovării, a urmărit îndeaproape implementarea proiectului ELI-NP, asigurând întreg suportul necesar pentru finalizarea în condiţii optime a acestuia, astfel încât să fie realizate toate obiectivele asumate.
Acest succes deosebit - realizarea celui mai puternic laser din lume - va fi marcat miercuri printr-un eveniment organizat la ELI-NP Măgurele, se mai arată în comunicat.
AGERPRES