Premierul desemnat Dacian Cioloș ar putea anunța duminică echipa de miniștri care vor face parte din noul Cabinet.
"Zilele acestea am avut discuții consultative cu partidele politice. Lucrez la o echipă solidă, iar procesul de selecție a miniștrilor este în plină desfășurare. La sfârșitul acestei săptămâni intenționez să prezint lista miniștrilor, în vederea audierilor în comisiile parlamentare", scria Cioloș pe 12 noiembrie într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Copreședintele PNL București Teodor Atanasiu declara sâmbătă că liderii liberali vor avea duminică o întâlnire cu premierul desemnat, Dacian Cioloș, care își va prezenta echipa de guvernare.
"Domnul Cioloș are o întâlnire cu toate partidele parlamentare pentru a-și prezenta echipa, am înțeles că în ziua de mâine. Și PNL are o întâlnire mâine cu domnul Cioloș", a afirmat Atanasiu, sâmbătă, într-o conferință de presă.
Agerpres