x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Președinte PNL Timiș: Orban să fie atent cu cine se asociază - persoane cu comportament interlop

Președinte PNL Timiș: Orban să fie atent cu cine se asociază - persoane cu comportament interlop

31 Iul 2021   •   16:30
Președinte PNL Timiș: Orban să fie atent cu cine se asociază - persoane cu comportament interlop

Președintele interimar al PNL Timiș,Alin Nica,îi atrage atenția liderului PNL Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază, spunând că sunt „persoane cu comportament interlop” care nu au ce căuta într-un partid liberal și scrie că „grupatea Orban-Ambruș-Chira” reprezintă o pată pe obrazul PNL

După scandalul care s-a lăsat cu bătaie, de la alegerile de la PNL Timișoara, dintre susținătorii lui Ludovic Orban și cei ai lui Florin Cîțu, președintele PNL Timiș îi atrage atenția liderului PNL să fie mai atent cu cine se asociază.

„Acţiunile de forţă instrumentate astăzi de gruparea bătăușilor Orban - Ambruș - Chira în Timișoara reprezintă o pată pe obrazul PNL. Îi recomand lui Ludovic Orban să fie mai atent cu cine se asociază pentru că persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal”, a spus Nica, pe facebook.

Acesta continuă și spune că sunt „condamnabile” comportamentele manifestate sâmbătă de „gruparea Ambruș - Chira”, care nu au nicio legătură cu valorile PNL și nici cu spiritul democratic care a consacrat Timișoara.

„Acești indivizi au adus un prejudiciu de imagine imens organizaţiei PNL Timișoara care se va repara în timp, cu eforturi mari și susţinute. Niciun liberal de bună-credinţă nu poate gira asemenea apucături nefirești. Alegerile PNL Timișoara au avut loc, avem o conducere legitim aleasă pentru următorii 4 ani. În ciuda zgomotului de fundal, vă asigur că totul va reintra curând în normal pentru că avem foarte multe lucruri bune de făcut pentru timișoreni”, a mai scris Nica.

După ce liderul PNL, Ludovic Orban a spus că va anula alegerile, Nica îi atrage atenția, spunând că „e bine că Ludovic Orban îl apară (statutul PNL - n.r.), dar și mai bine ar fi să-l citească înainte să acționeze”.

Președintele PNL Ludovic Orban a spus că își rezervă dreptul de a anula alegerile pentru conducerea PNL Timișoara.

„În calitate de președinte al Partidului Național Liberal, având obligația statutară de a veghea la respectarea Statutului partidului și de a garanta aplicarea acestuia, îmi rezerv dreptul de a acționa în conformitate cu prevederile statutare pentru sancționarea celor vinovați, precum și pentru anularea alegerilor de la Timișoara, desfășurate cu încălcarea normelor impuse de Statutul PNL și de deciziile organismelor de conducere ale PNL”, mai spune șeful PNL.

Un scandal cu îmbrânceli și acuzații a avut loc sâmbătă în fața clădirii în care se desfășoară alegerile pentru conducerea filialei PNL Timișoara. Potrivit Aleph News, scandalul ar fi izbucnit după ce mai mulți liberali nu au fost lăsați să intre în sală.
 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban