Executivul a decis ieri sa acorde prime de 30 milioane de lei pentru orice proprietar care accepta sa isi caseze masina si apoi sa cumpere un autoturism nou, primele respective urmand sa fie acordate din Fondul de Mediu, a afirmat premierul Adrian Nastase.
SPRIJIN. Premierul Nastase a prezentat o serie de masuri sociale luate de Guvern
|
Pe langa proiectul vizand stimularea innoirii parcului national de autoturisme, aprobat in sedinta de ieri a Executivului, premierul Nastase a amintit si alte masuri sociale luate de Guvern cum ar fi despagubirea persoanelor care au depus, pana in 1989, bani la CEC pentru cumpararea de autoturisme Dacia si sprijinul acordat de catre stat, in cazul decesului unui pensionar din sistemul public, sotului supravietuitor, prin acordarea unui ajutor lunar, in cuantum de 25% din pensia celui decedat.
VETERANI. Un nou proiect social al Guvernului, prezentat ieri de Nastase, ofera veteranilor si vaduvelor de razboi posibilitatea sa isi cumpere locuintele de stat in care stau cu chirie. "Vom sustine posibilitatea folosirii facilitatilor de transport, pe cale ferata, de catre sotul sau sotia beneficiarului, si introducem noi forme de sprijin, precum acordarea de produse alimentare in compensatie pentru cei care nu folosesc facilitatile de transport, si acordarea de bilete de tratament gratuite", a adaugat Nastase. El a precizat ca aceste masuri de solidaritate vor continua, in principal pentru categorii defavorizate ale populatiei.
Citește pe Antena3.ro