x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Primarii Firea, Făgădău şi Scripcaru au semnat actele constitutive ale Axei de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa

Primarii Firea, Făgădău şi Scripcaru au semnat actele constitutive ale Axei de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa

26 Sep 2018   •   21:30
Primarii Firea, Făgădău şi Scripcaru au semnat actele constitutive ale Axei de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cel al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău şi primarul braşovean George Scripcaru, au semnat, miercuri, actul constitutiv şi statutul Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa, document prin care se vor putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea unor proiecte locale, regionale şi naţionale, dar şi pentru o promovare comună în domeniul turistic a celor trei oraşe. 

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că, împreună, cele trei municipii vor putea accesa mai uşor fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea unor proiecte importante în cele trei oraşe.

''După semnarea, în urmă cu două luni, a Memorandumului de cooperare privind dezvoltarea integrată a Axei de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa, azi am făcut cel mai important pas pentru semnarea documentelor notariale pentru statutul şi pentru actul constitutiv al Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa. Împreună vom putea accesa fonduri europene nerambursabile în mai multe domenii de activitate. Aş menţiona cele mai importante: dezvoltarea infrastructurii turistice, dezvoltarea unor centre energetice de cogenerare, înfiinţarea unor centre sociale, colaborarea pentru schimb de bune practici sau chiar schimb de persoane şi, lucru foarte important, promovarea comună în domeniul turismului. Noi chiar am stabilit la prima întâlnire de la Bucureşti, avem şi un clip de prezentare în comun a celor mai accesate şi aglomerate zone turistice din România şi anume Bucureşti, Braşov, Constanţa, şi cred că ar fi ideal să ne promovăm împreună'', a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. 

Ea a menţionat că unul dintre aceste proiecte vizează transportul între Bucureşti, Braşov şi Constanţa. 

''Intenţionăm să edificăm anumite centre sociale, atât în Constanţa, cât şi în Braşov, pentru că vorbim de mare şi de munte, care ajută foarte mult la recuperarea persoanelor, precum şi cămine pentru seniori, care, în toată lumea civilizată, se construiesc în afara aglomerărilor urbane. Chiar ar fi minunat să construim un centru pentru seniori aici, la munte, şi unul la Constanţa. Cred că ar fi mult mai interesant decât în mijlocul Bucureştiului, unde este poluare. Constituirea unor astfel de axe de dezvoltare este o practică internaţională ca municipalităţile care au un punct comun sau mai multe să colaboreze, să conlucreze şi să susţină proiecte'', a punctat Gabriela Firea. 

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a precizat că cel mai important proiect al Constanţei este o legătură feroviară între Braşov-Bucureşti-Constanţa, cu o regularitate bine definită atât vara, cât şi iarna, cu mai multe trenuri pe zi. 

''Mi-aş dori de la Braşov să ducem la Constanţa spaţiile verzi, curăţenia, de la Bucureşti să aducem acelaşi apetit al investitorilor dar, în mod evident pentru Axa BBC se va aduce plus valoare pentru ţară. Am construit această Axă de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa pentru a ajuta în deblocarea anumitor proiecte sau pentru a acorda un grad de susţinere mai mare nu doar la nivel local, ci şi la nivel naţional şi european. Cel mai important proiect al Constanţei, aşa cum este în vestul ţării o legătură feroviară între oraşe, mi-aş dori să văd un tren Braşov-Bucureşti-Constanţa care să vină cu o regularitate bine definită atât vara, cât şi iarna. Şi chiar să fie mai multe trenuri pe zi. Bucureştiul este hub-ul de care avem nevoie şi care, în acest moment, este foarte interesant pentru turişti. Bucureştiul începe să fie recunoscut nu doar ca o capitală unde merge lumea, ci devine o atracţie turistică cu multe festivaluri, evenimente sportive. Imaginaţi-vă ce înseamnă un calendar suprapus al celor trei oraşe, prezentat în toate oraşele mari ale Europei" a spus primarul Constanţei. 

Primarul Braşovului, George Scripcaru, consideră că infrastructura rutieră este un lucru foarte important, iar autostrada Bucureşti-Braşov rămâne un proiect care trebuie realizat. 

''Această veşnică autostradă, care, la un moment dat, a fost pornită cu Banca Mondială, dar nu ştiu de ce s-a oprit, am înţeles că s-ar fi găsit o altă soluţie şi cred că va fi bine. Eu cred că nu poate să gândească cineva acest proiect fără să ne întrebe şi pe noi, pentru că noi suntem aici. Practic, o ancoră pentru Bucureşti şi Constanţa, suntem în centrul ţării, prin Braşov treci dacă ai sau nu treabă. Noi trebuie să fructificăm acest lucru şi sunt domenii comune pe care le putem discuta. Această Axă reprezintă un lucru foarte important la nivel de ţară, iar promovarea comună este un lucru important care poate fi multiplicat de câteva ori. Pe lângă infrastructură mai avem proiecte pe componenta de mediu, în domeniul turismului'', a menţionat Scripcaru. 

Următoarea întâlnire a celor trei primari va avea loc la Constanţa. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gabriela firea