UDMR a elaborat un document care propune redesenarea regiunilor de dezvoltare, de la 8, căte sunt in prezent, la 15, pe motiv de mai bună absorbţie a fondurilor europene. Reimpărţirea ar crea Regiunea Ţinutul Secuiesc. Partidele, preşedinţia, dar şi alte instituţii sunt chemate să elaboreze un punct de vedere.
Ideea mai veche a Uniunii de redesenare a teritoriului Romăniei a prins chip. Sămbătă la Tărgu-Mureş, liderul UDMR, Marko Bela, insoţit de ministrul delegat pentru amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely, au făcut public un proiect de reimpărţire a teritoriului in 15 regiuni administrative de dezvoltare de tip NUTS II, care să aibă intre 800.000 şi 3 milioane de locuitori. Singura regiune care ar rămăne neschimbată este Bucureşti - Ilfov, iar una din noile regiuni ar urma să fie Regiunea Ţinutului Secuiesc. "Ideea acestei reimpărţiri este să existe regiuni mai mici, cu un număr mai mic de locuitori, care să le facă funcţionale şi să asigure o mai bună absorbţie a fondurilor europene. In actuala impărţire, din cele opt regiuni, două nu respectă prevederile UE in privinţa numărului de locuitori, de maximum 3 milioane de locuitori", ne-a explicat ieri ministrul Laszlo Borbely. Tot in scopul eficientizării absorbţiei fondurilor europene, o altă modificare importantă ar fi aceea prin care se dă personalitate juridică noilor unităţi administrative.
INVITAŢIE LA CONSULTÃ...RI. Pentru ca aceste modificări să intre in vigoare este necesară modificarea Legii regiunilor de dezvoltare, ceea ce ar presupune necesitatea unei majorităţi parlamentare favorabilă acestui demers. De aceea, liderii UDMR au anunţat că vor trimite acest proiect tuturor partidelor şi preşedinţiei, dar şi instituţiilor europene, impreună cu invitaţia de a forma grupuri de lucru pentru dezbaterea acestui proiect. Marko crede că acest proiect va stărni multe comentarii, mai ales pe marginea propunerilor legate de Ţinutul Secuiesc. "Aşa este, Ţinutul Secuiesc este o zonă tradiţională şi nu intămplător, fiindcă aceste tradiţii se bazează pe o anumită coerenţă economică, culturală, pe anumite interese comune, dar şi caracteristici geografice aparte", a susţinut el. "Cineva trebuie să spargă gheaţa, şi noi ne-am asumat această menire, dar ştim că vor exista şi critici", a mai spus Marko. Un punct de sprijin insă, crede ministrul Laszlo Borbely, ar putea veni chiar de la preşedintele Băsescu, avănd in vedere solicitările repetate de descentralizare exprimate de şeful statului.
TIMING. Căt priveşte intervalul de timp in care ar trebui operate aceste modificări, Borbely arată că, ţinănd cont de calendarul european, pănă la sfărşitul anului viitor ar trebui finalizate toate aceste discuţii. Secretarul de stat Adrian Ciocănea, şeful Departamentului de Afaceri Europene, spune insă că nici o modificare a impărţirii regionale nu poate fi făcută mai devreme de incheierea exerciţiului bugetar al UE in 2014. Motivul? "Avem un angajament ferm de păstrare a regiunilor in forma de acum, tocmai pentru a nu afecta procesul de acordare a fondurilor", ne-a declarat Ciocănea. Iar o discuţie pe această temă ar trebui să inceapă cu o analiză a ceea ce nu a funcţionat pănă acum.