x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică “Planul B” al lui Klaus Iohannis. Propaganda sistemului îi sugerează ce să facă dacă guvernul nu este demis prin vot

“Planul B” al lui Klaus Iohannis. Propaganda sistemului îi sugerează ce să facă dacă guvernul nu este demis prin vot

de Ion Alexandru    |    10 Oct 2019   •   07:56
“Planul B” al lui Klaus Iohannis. Propaganda sistemului îi sugerează ce să facă dacă guvernul nu este demis prin vot

Mai mulți analiști din zona care susține sistemul aruncau, încă de ieri, pe piață, care ar trebui să fie “Planul B” al lui Klaus Iohannis, în cazul în care, astăzi, Guvernul Dăncilă nu cade la votul moțiunii de cenzură. Ceea ce demonstrează că, inclusiv în aceste medii, există temerea că demersul Opoziției va eșua. Astfel, scenariul invocat este acela ca președintele să numească, oricum, un alt premier al Guvernului României chiar mâine, vineri, 11 octombrie 2019.

Se invocă expirarea termenului de 45 de zile în care Viorica Dăncilă trebuia să se prezinte în fața Parlamentului, după ce ALDE a ieșit de la guvernare și se subliniază faptul că ultima zi în care PSD ar putea face remanierea Cabinetului în Parlament, generată de modificarea componenței politice a Executivului, este chiar mâine. Zi în care, pe ordinea de zi a Plenului Reunit, nu există un astfel de subiect în dezbatere.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, deja, zilele trecute, că așteaptă să vadă care va fi rezultatul moțiunii de cenzură de astăzi și că, în eventualitatea foarte probabilă, în opinia domniei sale, ca aceasta să nu treacă de votul Parlamentului, se va prezenta imediat în fața Legislativului cu remanierea, dar și cu o restructurare a guvernului și să supună votului un nou program de guvernare, ajustat.

Iar dacă moțiunea nu trece, Iohannis nu mai poate invoca, nici măcar ca argument politic, un refuz pentru a numi miniștrii interimari. De altfel, guvernul nu este demis dacă nu se prezintă în Parlament în termen de 45 de zile de la schimbarea componenței politice, nici măcar dacă remanierea ar pica la vot în Parlament. Inclusiv artizanii acestui scenariu iau în calcul ca PSD și Viorica Dăncilă să atace din nou la Curtea Constituțională o eventuală nominalizare de premier făcută, în această manieră, de către Klaus Iohannis.

×