Conducerea Camerei Deputatilor a primit ieri spre informare lista cu dotarile independente, in valoare de 15.300.000 de lei, pe care Secretariatul General si-a propus sa le achizitioneze in acest an. Cap de lista este o instalatie pentru spalat pistoale. Urmeaza un etilo-tester, o presa de arcuri si o masina de gaurit de banc.
MASINI. Deputatilor le mai trebuie un tractor rutier cu anexe, o remorca basculanta pentru tractor, o remorca pentru transportarea masinilor accidentate, dar si un sistem debitare si exhaustare talas. Pe lista mai apar 22 de autoturisme "de oras", o camioneta si un microbuz. O masina de cusut ar fi si ea necesara. "Sa ne coasa buzele", a comentat ironic deputatul PD Augustin Zegrean. Pentru Directia de Alimentatie Publica au fost propuse spre achizitionare o friteuza electrica, o masina de gatit, o vitrina frigorifica, masini electrice de tocat carne si de feliat mezeluri si doua masini de aspirat si spalat cu injectie-extractie. (Carmen Vintila)Citește pe Antena3.ro