x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD boicotează PD-L

PSD boicotează PD-L

22 Apr 2009   •   00:00

Conducerea PSD a decis ieri ca miniştrii social-democraţi să nu mai numească membri ai PD-L în funcţiile de conducere ale serviciilor deconcentrate, până când premierul nu finalizează numirile în aparatul guvernamental.



Surse din PSD au declarat pentru Mediafax că liderii PSD au stabilit ca miniştrii social-democraţi să nu mai numească membri ai PD-L în serviciile deconcentrate din subordinea lor până când premierul Emil Boc nu va numi toţi social-democraţii nominalizaţi pentru funcţii în aparatul guvernamental. Poziţiile ce revin PD-L în serviciile deconcentrate aflate în subordinea miniştrilor PSD vor fi blocate până când Emil Boc va semna numirea secretarului de stat la Ministerul Justiţiei propus de PSD (Maia Teodoroiu) şi numirea a încă doi vicepreşedinţi ai unor autorităţi din subordinea premierului, au mai precizat sursele citate.

Săptămâna trecută, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat în şedinţa Biroului Permanent Naţional că a primit asigurări de la premierul Boc că va face în cel mai scurt timp numirile restante în aparatul guvernamental.

×
Subiecte în articol: politic psd