x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD îi dă lui Dăncilă program, dar fără miniştri 

PSD îi dă lui Dăncilă program, dar fără miniştri 

de Adrian Ilie    |    23 Ian 2018   •   09:51
PSD îi dă lui Dăncilă program, dar fără miniştri 
Sursa foto: Foto: Karina Knapek

Liderii social-democraţi au amânat decizia privind componenţa cabinetului Dăncilă, dar au început să modifice programul de guvernare astfel că, până vineri, premierul desemnat va şti ce are de făcut la Palatul Victoria, dar nu va şti cu cine. După ce se va stabili numele miniştrilor, se va trece la evaluarea secretari­lor de stat, făcută de premier împreună cu miniştrii de resort. 


Discuţiile din şedinţa de ieri a Comitetului Executiv Naţional s-au axat pe modificări aduse programului de guvernare, deşi Liviu Dragnea a spus că nu este vorba de schimbări de substanţă, ci mai mult de o actualizare a programului, la care va lucra aceeaşi echipă care a elaborat şi varianta sa iniţială. „Colegii au făcut câteva propuneri şi urmează să trimită şi alte propu­neri Vioricăi Dăncilă şi echipei cu care lucrează (...) Nu vor fi modi­ficări majore pentru că nu avem de ce”, a spus Dragnea. Deocam­dată, s-a decis adoptarea unei noi legi a achi­ziţiilor publice, al cărei proiect să fie finalizat la două săptămâni de la instalarea cabinetului. De asemenea, există posibilitatea ca introducerea impozitului global să fie inclusă în programul de guvernare cu care urmează să fie învestit cabinetul Dăncilă. Liviu Dragnea a evitat să comenteze prea mult pe marginea acestei informaţii, precizând doar că nu exclude această situaţie. Ceva mai explicit a fost Călin Popescu-Tăriceanu la capătul şedinţei separate pe care au avut-o liderii ALDE. „Impo­zitul global pe venit, care a fost anunţat la începutul programului de guvernare, va rămâne în conti­nuare, dar nu pot astăzi să vă dau un termen referitor la introdu­cerea lui, pentru că Ministerul de Finanţe are de făcut o pregătire amplă şi amănunţită”, a declarat Tăriceanu. În schimb, Dragnea a ţinut să infirme speculaţiile legate de intenţia PSD de a dezincri­mina abuzul în serviciu, ampli­ficate mai ales după o declaraţie a deputatului Cătălin Rădu­lescu. „Abuzul în serviciu – propu­nerea mea o să fie să îl dezincri­minăm, pentru că în 90% dintre state, din ce am văzut acum, este dezincrimnat, deci nu îşi are sens pragul”, a spus Rădulescu. Ulterior, preşedintele PSD a spus explicit că partidul nu are o astfel de intenţie. 


Acţiunile DNA, ignorate 
Întrebat dacă vor intra în Executiv şi persoane cercetate penal, Dragnea a răspuns afir­mativ. „Am hotărât să facem noi Guvernul, nu altă instituţie” În schimb, liderul PSD a evitat să menţioneze numele potenţialilor miniştri preferând să comenteze ironic formulele guvernamentale apărute „pe surse” în presă. „O să ne inspirăm foarte mult din ele”, a spus Dragnea. El a precizat doar că fiecare ministru va fi votat în cadrul viitoarei şedinţe a Comitetului Executiv care va avea loc vineri, de la ora 11. 


Ocheade către UDMR 
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că ar fi oportună intrarea în Guvern a UDMR, chiar dacă liderii Uniunii s-au pronunţat pentru rămânerea în opoziţie. „Consider că ar fi oportună cooptarea UDMR-ului, în primul rând pentru că vreau să dau sentimentul cetăţenilor români de etnie maghiară că sunt parte a acestui popor, a acestei ţări şi sunt coresponsabili cu noi pentru buna guvernare a ţării. Da, sigur că alte considerente politice particulare pe care UDMR-ul le are le respect şi ei sunt singurii care vor decide oportunitatea participării la guver­nare”, a spus Tăriceanu. El a preci­zat că nu a propus acest lucru colegilor de guvernare de la PSD tocmai pentru că UDMR a trans­mis că nu-şi doreşte să devină acum partid de guvernământ. Pe de altă parte, liderul ALDE nu a exclus ca lucrurile să se schimbe după discuţiile pe care Viorica Dăncilă le va avea cu UDMR. „Premierul desemnat ne va infor­ma dacă se doreşte o participare la guvernare, dacă au disponibilitate pentru susţinerea arcului guverna­mental. Sunt o serie de formule”, a încheiat Tăriceanu. 

×
Subiecte în articol: viorica dancila Liviu Dragnea psd