x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD o acuză pe Clotilde Armand că a încheiat un nou contract cu Romprest

PSD o acuză pe Clotilde Armand că a încheiat un nou contract cu Romprest

26 Aug 2021   •   13:51
PSD o acuză pe Clotilde Armand că a încheiat un nou contract cu Romprest

Clotilde Armand minte. 9 luni a clamat că se luptă cu mafia, iar acum a semnat o înțelegere cu mafia din care pierd cetățenii, iar gunoiul rămâne pe străzi”, transmite PSD.

Conform unei postări a președintelui interimar PSD Sector 1, Petre Florin Manole, sumele datorate de primărie, „anunțate luni de zile ca exagerate, neplătite și de aceea purtătoare de penalități, încep acum să fie plătite, conform acestei înțelegeri”.

Înjumătățirea prestațiilor companiei de salubrizare înseamnă, conform sursei citate, în primul rând un serviciu public înjumătățit, incomplet, deficitar și insuficient.

„Vom avea, deci, în continuare, gunoi pe străzile din Sectorul 1. Iar tot acest eșec administrativ e anunțat de Clotilde Armand ca o mare realizare! Pentru primarul Sectorului 1 și toți fanii săi, iată o problemă de aritmetică elementară: . Cu 0 (zero) lei! Primarul Sectorului 1 ori este primul absolvent de MIT care nu știe aritmetică, ori vă minte cu nerușinare. P.S. Am aflat cu toții din presă despre înțelegere, nu de pe site-ul primăriei, nu dintr-un anunț oficial, pentru că transparența a fost pentru USR doar un slogan”, susține Petre Florin Manole.

Clotilde Armand a anunțat că Romprest a acceptat să asigure serviciile din Sectorul 1 la jumătatea prețului solicitat la începutul anului.

„Compania de salubrizare a acceptat ieri (în scris) la Prefectură să asigure serviciile din Sectorul 1 la jumătatea prețului solicitat la începutul anului. Adică la un tarif de 10-12 milioane de lei pe lună, față de 20 de milioane de lei, cât a cerut inițial”, a scris primarul Sectorului 1 din Bucureşti pe Facebook.

Clotilde Armand spunea că banii recuperați și salvați vor fi investiți masiv în infrastructură, școli și spitale: „în comunitate”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand psd romprest