SUSPENDARE - Social-democratii se pregatesc sa stranga semnaturi
In urma scandalului "Biletelul", PSD a decis sa declanseze procedura de suspendare din functie a presedintelui Basescu, iar in secundar sa actioneze in Parlament pentru demiterea premierului Tariceanu.
Convocati intr-o sedinta de criza, liderii PSD au analizat ieri, timp de aproape trei ore, solutii pentru iesirea din actuala "criza politica si constitutionala", cum au numit-o ei, si au ajuns la concluzia ca se impune debarcarea din functie atat a presedintelui Traian Basescu, cat si a premierului Calin Popescu Tariceanu, pentru ca "ambii sunt vinovati": primul pentru crizele repetate de pe scena politica, al doilea pentru "incercarea de a influenta justitia". "Solicitam in mod ferm, public, demisia presedintelui si a premierului. Avem in fata noastra un scandal politic care, in orice tara civilizata si democrata, ar fi condus automat la demisia primului-ministru faptuitor si a presedintelui tainuitor", a fost solicitarea PSD, enuntata ieri, in prima faza, de presedintele partidului, Mircea Geoana.
PRIMA TINTA. Pasul urmator prezentat de liderul PSD a fost declansarea procedurii de suspendare a presedintelui si demiterea premierului. Prioritara este insa suspendarea lui Basescu, Geoana acuzandu-l ca reprezinta "autorul politic al actualei situatii de criza" si "patron al sistemului oligarhic din Romania". Initiind pentru prima data in actualul mandat un astfel de demers, PSD se declara convins ca acesta "va avea ecou" si in randul altor partide parlamentare, Geoana ferindu-se insa sa faca nominalizari in acest sens. A sugerat o varianta presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu (cel care ar prelua atributiile presedintelui in cazul in care Basescu ar fi suspendat), care a invocat un posibil sprijin al PC si PRM in initierea procedurilor. "Nu este o problema pentru noi strangerea de semnaturi", a spus Vacaroiu, precizand ca este nevoie de 157 de semnaturi, iar PSD are 43 de senatori, plus trei independenti, si 101 deputati, adica un total de 147 de parlamentari, iar cele cateva voturi de care mai este nevoie pot fi luate de la conservatori si de la peremisti.
PLANUL DOI. In cazul lui Tariceanu, Geoana a anuntat ca PSD va declansa, intr-o sesiune extraordinara a Parlamentului sau in cea ordinara, procedurile de "demitere" a premierului, apreciind ca "lucrurile sunt simple", pentru ca exista o "larga majoritate" in Parlament. Pentru a-si atinge acest scop, PSD s-a gandit la mai multe parghii, una fiind motiunea de cenzura, iar ca solutii post-Tariceanu a identificat optiunea unui guvern de tehnocrati (solutie avansata de Ion Iliescu). Vacaroiu a admis faptul ca un guvern de tehnocrati sau un guvern de uniune nationala ("format din doi-trei specialisti curati, neimplicati in afaceri, de la fiecare partid") reprezinta solutia de iesire din actuala criza politica, dar ca o decizie in acest sens trebuie luata dupa discutii cu toate celelalte partide parlamentare.
PROCEDURA. Potrivit Constitutiei, seful statului poate fi suspendat din functie de Parlament cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultatea Curtii Constitutionale. In cadrul declansarii acestei proceduri de suspendare, presedintele poate da Parlamentului explicatii cu privire la faptele ce i se imputa. Propunerea de suspendare poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor. Daca propunerea de suspendare din functie este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui.
|
Senatorul Ion Talpes, autorul primului memorandum in cazul Petromidia trimis anchetatorilor, a anuntat aseara ca partidul sau va sesiza Parchetul ICCJ pentru inceperea cercetarilor in privinta biletului lui Tariceanu catre Basescu.
"Dupa cum stim, in Romania se pedepseste cumparatorul traficului de influenta", a spus Kövesi, adaugand ca vor fi analizate si verificate toate datele, dupa care se va stabili daca Parchetul se va autosesiza. |
Citește pe Antena3.ro