x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Radu Oprea, despre partidul anunțat de Dragnea: Au mai fost încercări, dar sunt în zona neparlamentară

Radu Oprea, despre partidul anunțat de Dragnea: Au mai fost încercări, dar sunt în zona neparlamentară

20 Sep 2021   •   14:51
Radu Oprea, despre partidul anunțat de Dragnea: Au mai fost încercări, dar sunt în zona neparlamentară

Au mai fost și alți președinți ai PSD care au avut aceleași încercări, dar în prezent sunt în zona neparlamentară, spune purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, despre partidul anunțat de Liviu Dragnea, fost lider al social-democraților.

„Nu e o idee nouă în PSD. Au mai fost încercări de a face și alte formațiuni politice. Aduc aminte de alți președinți ai PSD care au avut aceleași încercări, aceleași demersuri. Astăzi sunt undeva în zona neparlamentară. Bănuiesc că se va întâmpla același lucru, că nu văd ce ar putea fi nou, astfel încât acest deers să fie de o altă natură”, spune purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea.

El ironizează declarația lui Liviu Dragnea potrivit căreia PSD este predat în totalitate președintelui României, Klaus Iohannis.

„Primul lucru pe care l-aș spune e că am câștigat alegerile. Suntem așa de predați către orice instituție, încât le-am făcut în ciudă și i-am bătut de i-am snopit. Promitem că o să facem la fel și data viitoare”, spune Oprea.

Purtătorul de cuvânt al PSD spune că nu a simțit vreo influență a serviciilor secrete, așa cum a spus Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a anunțat că susține o formațiune recent înființată în urma demersurilor făcute de Codrin Ștefănescu. Se numește Alianța pentru Patrie, pentru acest partid voi face foarte multe lucruri, a declarat Dragnea, duminică seara, la Realitatea Plus.

Mircea Geoană și Victor Ponta, foști lideri PSD, și-au înființat formațiuni politice, însă acestea nu se află în prezet în Parlament.

Mediafax

×
Subiecte în articol: Radu Oprea liviu dragnea psd