x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Raluca Turcan cere demisia ministrului Educaţiei

Raluca Turcan cere demisia ministrului Educaţiei

Publicat la 12 Ian 2017 13:44 Modificat la 12 Ian 2017 13:44
Raluca Turcan cere demisia ministrului Educaţiei

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, cere demisia ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, despre care spune că a minţit cu bună ştiinţă şi a încălcat legea. 

"Pavel Năstase trebuie să demisioneze de îndată pentru falsul produs în fruntea Ministerului Educaţiei. Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a minţit cu bună ştiinţă în privinţa directorilor de şcoli pe care îi doreşte numiţi fără concurs şi a încălcat legea antedatând Ordinul de Ministru emis în acest scop. Astăzi s-a dovedit faptul că circulara emisă în atenţia inspectoratelor şcolare nu s-a bazat pe niciun Ordin de Ministru, întrucât respectivul document era inexistent la acel moment. Ordinul menţionat a survenit ulterior, cu scopul de a acoperi o ilegalitate pe care PNL a reclamat-o din primul moment", arată Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook. 

Liderul PNL susţine că "ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017". 

"Precizările făcute de reprezentanţii Monitorului Oficial devoalează tocmai faptul că ministrul Educaţiei a minţit în privinţa Ordinului 3044/2017, transmiţându-l spre publicare în cursul zilei de luni, 9 ianuarie 2017, şi nu vineri, 6 ianuarie a.c., aşa cum a susţinut iniţial Pavel Năstase. Acestea sunt fapte care intră sub incidenţa legii penale şi care impun demisia imediată a actualului ministru al Educaţiei, deoarece domnia sa a acţionat prin încălcarea legii cu scopul de a muşamaliza o altă ilegalitate", mai arată Raluca Turcan. AGERPRES

×