Deputatii de la Comisia juridica au modificat din nou ieri legea referendumului, dupa ce plenul a trimis spre rediscutare doua din articolele ei. Astfel, referendumul nu poate fi organizat cu trei luni inainte sau dupa alegerile generale, locale sau cele pentru Parlamentul European. Doua referendumuri nu pot fi declansate unul dupa altul decat la distanta de cel putin trei luni. Deputatii au mai introdus un articol care prevede ca, in cazul in care sunt declansate doua referendumuri in acelasi timp, primul va fi organizat cel care are forta juridica mai mare. "In cazul nostru, forta juridica mai mare are referendumul pentru suspendarea presedintelui", a explicat deputatul PSD Florin Iordache. El a mai spus ca, probabil, vor fi amanate si alegerile pentru Parlamentul European, deoarece referendumul pentru suspendarea presedintelui fiind declansat trebuie sa-si urmeze cursul. Proiectul de lege va primi astazi votul final in plenul Camerei.