Partidul de guvernamant nu a renuntat la promovarea proiectului de lege privind statutul parlamentarului.
Presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, a declarat ieri ca statutul parlamentarului e absolut necesar pentru alesi, fiindca acestia, ramanand fara mandat, ar putea ramane pe drumuri. "Foarte multi dintre colegi nu au alt venit decat indemnizatia", a spus Dorneanu despre "subalterni", pe care ii compatimeste deoarece "ar putea avea probleme cu job-ul", daca raman fara mandat. "Daca nu mai primesc indemnizatia, nu mai au nici un venit si este firesc sa ne gandim la o alternativa. Sa nu credeti ca vor fi primiti cu bratele deschise in judete, in societatile comerciale", a spus Dorneanu. Biroul Coordonator al PSD va discuta astazi aceasta problema cu presedintii organizatiilor judetene ale partidului, in cadrul unei analize privind rezultatele prealegerilor. Dorneanu a negat existenta unor masuri speciale pentru alesii ramasi fara loc de munca dupa caderea din fotoliul de parlamentar. El a apreciat ca viitorul Statut al parlamentarului, aflat in lucru, nu le poate asigura tuturor "o formula de existenta", intrucat "nu toti se pensioneaza". Dorneanu sustine ca din proiect va fi eliminata propunerea de acordare a unor indemnizatii de somaj celor care nu vor mai face parte din forul legislativ.Presedintele Camerei a declarat ca PSD ia in calcul problema ca unii parlamentari care au pierdut in prealegeri sa "boicoteze" lucrarile legislativului, insa aceasta temere ar trebui sa o aiba si celelalte partide, cu senatorii si deputatii care nu se vor mai regasi pe liste. "Am avansat discutii cu cei care nu se mai regasesc pe liste", a spus Dorneanu, admitand ca unii deputati PSD si-au exprimat nemultumirea in mai multe randuri fata de faptul ca au pierdut in prealegeri.(Camelia Ionescu)
Citește pe Antena3.ro