x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Roman: Tudose, slujitor credincios la PSDragnea. Dacă mai atacă PNL, să se aștepte că vor fi taxați

Roman: Tudose, slujitor credincios la PSDragnea. Dacă mai atacă PNL, să se aștepte că vor fi taxați

30 Aug 2024   •   17:45
Roman: Tudose, slujitor credincios la PSDragnea. Dacă mai atacă PNL, să se aștepte că vor fi taxați
Sursa foto: Antena 3 CNN

„Mihai Tudose a fost slujitor credincios la PSDragnea. La fel ca Sorin Grindeanu, zis Sorin OUG13”, este reacția liberalilor la recentele critici ale social-democraților la adresa liberalilor. „Dacă mai atacă PNL, să se aștepte că vor fi taxați”, spune Florin Roman.

„Mihai Tudose a fost slujitor credincios la PSDragnea. La fel ca Sorin Grindeanu, zis Sorin OUG13. Memoria lor e selectivă și trebuie serios împrospătată. Dacă mai atacă PNL, să se aștepte că vor fi taxați”, scrie pe Facebook Florin Roman.

Liberalul reamintește de momentul în care Tudose, în perioada în care era premier demisionar, nu l-a primit la Palatul Victoria pe prim-ministrul nipon.

„A uitat Mihai Tudose când l-a lăsat cu ochii-n soare pe premierul Japoniei (țara cu a treia economie a lumii atunci, după SUA și China) când a venit la București? Nu era important pentru România să colaboreze mai bine cu Japonia dpdv economic, să vadă că suntem interesați de așa ceva? Dacă PSD a fost așa de bun pentru români, atunci de ce a pierdut ultimele patru alegeri prezidențiale la rând și a stat în opoziție în Parlament jumătate din ultimii 20 de ani?”, îâncheie Roman.

Mihai Tudose a criticat, anterior, guvernarea PNL

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: roman Tudose dragnea