x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lucian Romașcanu: Gabriela Firea rămâne președinte PSD București

Lucian Romașcanu: Gabriela Firea rămâne președinte PSD București

de Redacția Jurnalul    |    23 Aug 2024   •   18:42
Lucian Romașcanu: Gabriela Firea rămâne președinte PSD București
Sursa foto: Gabriela Firea

Gabriela Firea nu va mai fi prim-vicepreşedinte al partidului, ci va rămâne în continuare preşedinte al organizaţiei de Bucureşti, iar Mihai Tudose este pregătit să preia șefia Consiliului Național, spune purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.

„Nu îşi aduce nimeni neapărat proprii oameni, toţi sunt membri ai PSD. Nu a greşit nimeni şi nu există schimbări fundamentale”, spune Lucian Romaşcanu.

El afirmă că Marcel Ciolacu a deschis partidul către oameni valoroşi, a adus tineri în partid şi a promovat oameni care sunt în acest moment câştigători în zonele lor de activitate.

Gabriela Firea este în continuare preşedinta organizaţiei municipale Bucureşti", a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Purtătorul de cuvânt al PSD afirmă căp „este o chestiune despre care a discutat-o preşedintele PSD cu Gabriela Firea şi s-a ajuns la această formulă”.

„Gabriela Firea este un om de echipă şi a dovedit că este un om de echipă şi în momentele mai puţin plăcute pentru domnia sa din campania din primăvară. (...) Vasile Dîncu va fi vicepreşedinte pentru afaceri europene, fiind la Bruxelles, împreună cu domnul Tudose, domnul Tudose a spus că se simte pregătit să preia această chestiune”, încheie Romaşcanu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: romascanu firea tudose