Partidul Social Democrat Independent (PSDI) a înregistrat la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie, la Senat, un scor de 1,27%, fiind votat de 2.335 de alegători, în timp ce la Camera Deputaţilor formaţiunea politică a fost cotată cu 1,07% (1.942 de voturi).
Partidul Social Democrat Unit (PSDU) s-a poziţionat pe locul 7 la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor, fiind votat de 3,01% dintre alegători, respectiv 5.466 de voturi, iar pentru Senat formaţiunea politică nu a depus niciun candidat.
Potrivit liderilor PSD, asemănarea privind numele celor trei partide a produs confuzie în rândul alegătorilor.
"Au cumulat acest scor pe fondul confuziei de nume. În general în mediul rural a fost o confuzie care a dus o dată la votarea lor şi o dată la votarea multiplă şi a PSD, PSDI sau PSDU din necunoştinţă, ceea ce a dus şi la voturi anulate. Este vina noastră, din păcate legislaţia nu cere înscrierea la OSIM a mărcilor, se înscriu doar la tribunal, înţeleg că nu am putut face contestaţie atunci, o să vedem ce putem face legal pentru a nu mai fi în această situaţie care a afectat foarte tare scorul partidului...", a precizat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Buzău, Lucian Romaşcanu.
Partidul Social Democrat (PSD) s-a poziţionat pe primul loc în preferinţele alegătorilor, la alegerile parlamentare, obţinând un scor de 46,86% la Senat şi 43,43% la Camera Deputaţilor. Potrivit datelor centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă, organizaţia judeţeană PSD a strâns 78.996 voturi la Senat şi 86.234 voturi valabil exprimate la Camera Deputaţilor.
AGERPRES