x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Se pregăteşte Minis­terul Fondurilor Europene

Se pregăteşte Minis­terul Fondurilor Europene

05 Sep 2011   •   21:00

Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat ieri ca propu­nerea de infiintare a Ministerul Fondurilor Europene va fi inaintata Parlamentului in urma­toarele saptamani. "S-a discutat (in sedinta coalitiei – n.r.) in sensul ca va exista un astfel de minister. In urmatoarele saptamani va fi inaintat Parlamentului un proiect pentru a lua o hotarare de reorganizare a Guvernului prin infiintarea noului minister, cu nominalizarea ministrului, care deocamdata nu a fost facuta in cadrul coalitiei", a precizat Marton pentru Mediafax. Intrebat daca partidele din coalitie au discutat carei formatiuni politice din arcul guvernamental ii va reveni conducerea acestui minister, el a raspuns negativ. "Nu si nici ce competente va avea acest minister si nici despre structura lui sau numarul personalului", a mai spus Marton.

×