x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a scris lui Bogdan Aurescu

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a scris lui Bogdan Aurescu

de Redacția Jurnalul    |    16 Dec 2022   •   10:58
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, i-a scris lui Bogdan Aurescu
Sursa foto: Antena 3 CNN

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit din partea secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, o scrisoare transmisă ca urmare a organizării Reuniunii miniștrilor de externe din statele membre .

„Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit ieri, din partea secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken, o scrisoare transmisă omologului român ca urmare a organizării cu succes și găzduirii în perioada 29-30 noiembrie 2022, la București, de către șeful diplomației române, a Reuniunii miniștrilor de externe din statele membre NATO, respectiv în urma consultărilor politice bilaterale avute cu prilejul vizitei înaltului oficial american, la 29 noiembrie. În scrisoare, șeful diplomației americane evocă semnificația acestei vizite oficiale, inclusiv în contextul aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA, și îi mulțumește în mod deosebit ministrului Aurescu pentru primirea călduroasă și discuțiile excelente pe foarte multe dimensiuni, care demonstrează amplitudinea și profunzimea relației bilaterale, subliniind totodată angajamentul ferm al SUA de a construi pe această bază solidă în perioada următoare”, anunță Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, secretarul de stat Blinken se referă în documentul transmis ministrului Aurescu la faptul că ambele state sunt decise, ca Aliați NATO, să-și consolideze cooperarea pentru a răspunde amenințărilor Rusiei, în contextul războiului brutal declanșat de acest stat în Ucraina.

„În scrisoare, oficialul american adresează mulțumiri ministrului Aurescu și cetățenilor români pentru ajutorul acordat de țara noastră refugiaților ucraineni și menționează aprecierea deosebită a SUA pentru eforturile României pentru consolidarea securității energetice, precum și pentru facilitarea exportului de grâne ucrainene. Totodată, secretarul de stat Blinken evidențiază în scrisoarea adresată ministrului Aurescu rolul important, de leadership, al României, în această perioadă de criză, inclusiv în regiunea extinsă a Mării Negre, și arată că SUA împărtășesc angajamentul României de a promova securitatea Mării Negre, fiind decise să continue să lucreze împreună cu România pentru întărirea securității noastre comune. Scrisoarea se încheie prin exprimarea aprecierii secretarului de stat Blinken, adresate personal ministrului Aurescu, pentru vizita sa excelentă, atât pe dimensiunea sa bilaterală, cât și pe cea multilaterală – cu referire la Reuniunea ministerială găzduită de omologul român”, se menționează în finalul comunicatului.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: antony blinken bogdan aurescu