x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ședința CSAT, la Palatul Cotroceni. Ce cuprinde ordinea de zi

Ședința CSAT, la Palatul Cotroceni. Ce cuprinde ordinea de zi

04 Iul 2017   •   11:30
Ședința CSAT, la Palatul Cotroceni. Ce cuprinde ordinea de zi

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a început marţi, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi fiind incluse subiecte referitoare la politica de securitate şi apărare, precum şi la evoluţiile recente ale fenomenului migraţiei. 

Şedinţa este condusă de preşedintele Klaus Iohannis, fiind prima la care participă în calitate de premier Mihai Tudose. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, între subiectele incluse pe ordinea de zi se află implementarea Strategiei Globale a UE (dimensiunea securitate şi apărare); forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2018; activitatea Serviciului Român de Informaţii în anul 2016; Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Coordonare Operativă Antiteroristă. Totodată pe agenda CSAT se află Carta albă a Apărării, aprobată recent de Guvern, Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026, precum evoluţiile recente ale fenomenului migraţiei şi principalele măsuri implementate la nivel naţional. AGERPRES

×