x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorii ar putea dezbate şi vota marţi solicitarea DNA în cazul Corlăţean

Senatorii ar putea dezbate şi vota marţi solicitarea DNA în cazul Corlăţean

21 Iun 2016   •   12:18
Senatorii ar putea dezbate şi vota marţi solicitarea DNA în cazul Corlăţean

Solicitarea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale în cazul social-democratului Titus Corlăţean, în dosarul 'Vot Diaspora 2014', ar putea să fie dezbătută şi votată marţi în plenul Senatului.

Comisia juridică a Senatului a respins săptămâna trecută cu cinci voturi "împotrivă", trei "pentru" şi un vot anulat, cererea DNA privind începerea urmăririi penale a senatorului PSD Titus Corlăţean.

Senatorul PSD Titus Corlăţean a declarat, după ce Comisia juridică a respins cererea justiţiei privind începerea urmăririi sale penale, că acuzaţiile DNA sunt "total nefundamentate".

"Am un singur comentariu. Am prezentat în faţa comisiei toate argumentele şi datele pentru care eu am susţinut (...) faptul că suspiciunile rezonabile şi acuzaţiile DNA sunt total nefundamentate. Eu le-am respins cu argumente", a spus Corlăţean.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Titus Corlăţean în dosarul 'Vot Diaspora 2014'. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Titus Corlăţean