x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Senatorul adus cu ambulanța pentru votul moțiunii: Am vrut să demonstrez că nu trădez

Senatorul adus cu ambulanța pentru votul moțiunii: Am vrut să demonstrez că nu trădez

10 Oct 2019   •   12:46
Senatorul adus cu ambulanța pentru votul moțiunii: Am vrut să demonstrez că nu trădez
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3

Parlamentarul Cristian Lungu, care a fost adus cu ambulanța la Palatul Parlamentului pentru a vota moțiunea de cenzură, le-a spus jurnaliștilor că, prin gestul său, a vrut să elimine speculațiile potrivit cărora ar trăda partidul, scrie Antena 3.

Lungu, care a venit la Bucureşti de la Cluj-Napoca, a precizat că a semnat două declaraţii pe propria răspundere înainte de a părăsi spitalul, în condiţiile în care operaţia la care trebuie să fie supus la colon s-a amânat cu o zi.

"Au existat câteva voci care au ajuns şi la urechile mele că aş trăda, aş ascunde o trădare prin această neapariţie a mea, aş masca-o într-o stare de îmbolnăvire pe care o am. Am vrut să demonstrez contrariul. Votul e secret. (...) După moţiune mă întorc la Cluj pentru operaţie. Domnul doctor de la Cluj m-a obligat să dau două declaraţii scrise prin care îmi aducea la cunoştinţă toate riscurile medicale la care mă expun prin această călătorie la Bucureşti. (...) Am decalat operaţia cu o zi", a precizat senatorul PMP, care a mărturisit că se simte destul de rău”, a afirmat parlamentarul Cristian Lungu, potrivit Agerpres.

×
Subiecte în articol: motiune de cenzura