x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică SERVICIILE SECRETE, LA CHEREMUL MINISTRULUI TURISMULUI/Udrea, în luptă cu terorismul

SERVICIILE SECRETE, LA CHEREMUL MINISTRULUI TURISMULUI/Udrea, în luptă cu terorismul

de Monica Iordache Apostol    |    08 Ian 2009   •   00:00
SERVICIILE SECRETE, LA CHEREMUL MINISTRULUI TURISMULUI/Udrea, în luptă cu terorismul

În calitate de ministru al Turismului, Elena Udrea se va ocupa şi de “prevenirea şi combaterea terorismului”, atribuţie înscrisă în hotărârea de guvern privind organizarea şi funcţionarea ministerului pe care îl conduce. Obligaţia legală de a căuta terorişti dornici de turism ecumenic îi asigură Elenei Udrea accesul la informările serviciilor secrete şi o face stăpână pe Departamentul “Informaţii clasificate” din minister.

După ce a reuşit performanţa de a fi singurul ministru care şi-a instalat biroul în Palatul Victoria, în coasta lui Emil Boc, în timp ce tot ministerul pe care îl conduce are sediul în altă parte, Elena Udrea a mai câştigat un metru de putere. Potrivit HG privind  înfiinţarea Ministerului Turismului, a 11-a atribuţie a instituţiei este prevenirea şi combaterea terorismului.

SERVICIILE SECRETE, OBLIGATE SĂ LIVREZE INFORMAŢII
O altă prevedere a hotărârii de guvern o cocoaţă pe Udrea pe un maldăr de informaţii clasificate, pe care le poate cere de la autorităţile statului fără drept de refuz. Astfel, în hotărâre se arată că ministerul “solicită informaţii de la celelalte organe ale administraţiei publice centrale, de la autorităţile administraţiei publice locale, de la alte instituţii şi autorităţi publice, precum şi de la societăţi comerciale la care statul este acţionar sau asociat, acestea având obligaţia de a furniza datele solicitate”. Fostul şef al SIE, Claudiu Săftoiu, spune că o asemenea prevedere este o premieră în România. “Până acum, actele normative spuneau că un ministru «poate» cere o informaţie, fără să existe această obligativitate”, explică Săftoiu. Articolul, coroborat cu cel privind combaterea terorismului, îi dă Elenei Udrea posibilitatea de a cere orice informaţie serviciilor secrete, dar şi oricărei autorităţi a statului de la care pofteşte, fără riscul de a primi un refuz.

TURISMUL NU E ÎN SISTEMUL DE COMBATERE A TERORISMULUI
Calitatea de vânătoare a lui Ben Laden prin pensiunile patriei îi aduce Elenei Udrea un certificat ORNISS şi accesul la informaţii clasificate primite de la Comunitatea Naţională de Informaţii. Hotărârea de guvern are însă o hibă: legea privind sistemul naţional de combatere a terorismului nu include Ministerul Turismului printre cele participante la acest sistem coordonat de SRI. Vicepreşedintele Comisiei de apărare din Camera

Deputaţilor, George Scutaru (PNL), spune că, în mod normal, orice demnitar primeşte informaţii de la serviciile secrete, pe sfera sa de competenţă. “Acestă prevedere din hotărârea de guvern este vag formulată şi îi dă posibilitatea Elenei Udrea să aibă acces la mai multe informaţii decât ar trebui să aibă un ministru al Turismului. Depinde ce informaţii îi vor da serviciile secrete: dacă îi vor da informaţii pe care le primeşte orice ministru în mod normal sau vor ţine seama că este Elena Udrea”, a comentat vicepreşedintele Comisiei de apărare.

LEGĂTURA DINTRE TURISM ŞI SECURITATE, FĂCUTĂ DE CEAUŞESCU
Legătura dintre turism şi securitatea naţională a fost însă consfinţită pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. În anii '70, Nicolae Ceauşescu i-a transferat pe Ion Stănescu, şeful Departamentului Securităţii Statului, şi pe Ion Doicaru, directorul Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii Statului, şeful lui Ion Pacepa, la Ministerul Turismului. Primul-ministru, al doilea adjunct al ministrului.

×
Subiecte în articol: politic informaţii