x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sexy-pesedista a defilat în Parlament ca-n cluburile de fiţe

Sexy-pesedista a defilat în Parlament ca-n cluburile de fiţe

de Georgiana Ionita    |    20 Dec 2016   •   10:47
Sexy-pesedista a defilat în Parlament ca-n cluburile de fiţe

Senatorii şi deputaţii au început de ieri forfota în Parlament. Noii aleşi şi-au completat declaraţiile de avere, şi-au făcut fotografii pentru legitimaţii, au intrat în posesia cartelelor de vot şi au îndeplinit alte chichiţe necesare preluării mandatului. Cei mai grăbiţi au fost parlamentarii aflaţi la primul mandat, care s-au mobilizat mai bine decât colegii lor cu experienţă.

 

Nicuşor Dan a fost printre primii deputaţi care au îndeplinit formalităţile. “Mă simt ca la şcolile de vară pe care le făceam când eram matematician. Tot aşa, era un comitet de primire şi completam tot felul de hârtii şi după aceea primeam nişte materiale şi ne apucam de studiu”, a spus noul deputat de Bucureşti. Uşor stingher, liderul USR a anunţat că vrea să fie liderul grupului din Camera Deputaţilor şi să facă parte din Comisia de administraţie. Parlamentarii USR vor fi obligați să își ia gândul de la hotelurile luxoase și să se cazeze cu chirie. “O să avem o atitudine rezonabilă faţă de banul public", a spus Nicuşor Dan, care a venit cu metroul și autobuzul la Parlament.

În schimb, deputatul PMP Robert Turcescu a bătut drumul degeaba. Fostul jurnalist și-a uitat certificatul de deputat acasă și nu a putut îndeplini toate formalitățile. Aleasă deputat de Ilfov, pesedista Corina Bogaciu a păşit pentru prima dată pe holurile din Casa Poporului, însă a refuzat să stea de vorbă cu presa. Nepoata primarului Pandele din Voluntari a defilat pe covoarele Parlamentului însoțită de un tânăr care i-a cărat poșeta și a ajutat-o să completeze formularele. Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat şi el la Senat, răcit și nostalgic după vremurile demult apuse. "După 16 ani sunt din nou în Parlament. Nu aş putea spune că viaţa parlamentară era la fel de monotonă ca cea din ziua de azi. Îmi aduc aminte că se dezbăteau legile pe articole în plen şi erau dispute, erau dezbateri pe fiecare articol. Acum înţeleg că e o zi în care nici nu ştiu ce votează, dar votează. Cu certitudine cred că legile ar trebui dezbătute în plen, şi nu într-o comisie, să vii şi să votezi fără să ştii ce ai votat", a spus senatorul Băsescu.

×