x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sfaturi liberale pentru Verheugen

Sfaturi liberale pentru Verheugen

17 Noi 2004   •   00:00

Presedintele Partidului European Liberal-Democrat (ELDR), Werner Hoyer (foto), a declarat, ieri la sediul PNL, ca isi exprima speranta ca incheierea negocierilor de aderare cu Romania sa nu aiba legatura cu alegerile din 28 noiembrie.

"Apelez la Comisia Europeana si la Gunther Verheugen sa evite lasarea impresiei ca incheierea negocierilor cu Romania are vreo legatura cu alegerile din aceasta tara", a precizat Hoyer. El a spus insa ca nu ar fi surprins sa vada "doua lucruri puse laolalta", referindu-se la incheierea negocierilor si la organizarea alegerilor generale. "Mandatul lui Verheugen se incheie in aceasta luna. Cred ca el a fost eficient ca si comisar european si nu cred ca poate fi vinovat pentru ambitia sa de a incheia negocierile cu Romania pe durata mandatului sau", a completat liderul ELDR.

DISPARITIE. El a subliniat ca, daca ar putea sa-i dea un sfat lui Verheugen, i-ar spune sa evite interpretarea gestului sau ca o imixtiune in procesul electoral din Romania.

"Important este insa sa dispara toate motivele de ingrijorare ale CE referitoare la Romana. Este vorba despre liberatea de exprimare, independenta Justitiei, transparenta si concurenta. Romania trebuie sa se pregateasca bine pentru calitatea de membru al UE, iar companiile din aceasta tara trebuie sa adere la regulile ce le vor fi impuse, dupa aderare", a adaugat Hoyer.

El a mai spus ca in Romania trebuie continuate "presiunile" pentru eradicarea coruptiei. Presedintele ELDR se afla in Romania intr-o vizita de sustinere a Aliantei PNL-PD, intalnindu-se cu liderii Aliantei, Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. (Gabriela Antoniu)

×
Subiecte în articol: politic