x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO: Social-democrații cer demisia lui Dan Barna: A intrat oficial în categoria penalilor în funcții publice

VIDEO: Social-democrații cer demisia lui Dan Barna: A intrat oficial în categoria penalilor în funcții publice

de Alice Petrescu    |    11 Mai 2021   •   18:00
VIDEO: Social-democrații cer demisia lui Dan Barna: A intrat oficial în categoria penalilor în funcții publice

Dan Barna a intrat oficial în categoria penalilor în funcții publice și are obligația de a-și da demisia din funcția de vicepremierr”, scriu social-democrații  pe Facebook, după ce DLAF a precizat că este în curs de investigare proiectul în care este implicată firma sa de consultanță. De asemenea, liderii PSD au distribuit și o declarație video al lui Barna în care militează pentru o Românie „Fără penali în funcții publice!”.

Inspectorii de la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă arată că în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, firmă deținută de Dan Barna, verificările sunt în curs.

Pe de altă parte, Dan Barna susține că până în acest moment nu are nicio informație oficială de la DLAF privind implicarea lui în vreo notă de constatare care să fie trimisă la DNA.

×
Subiecte în articol: psd Dan Barna dlaf