x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sorin Grindeanu spune că soarta PSD la guvernare se decide prin vot larg, nu printr-o ședință restrânsă

Sorin Grindeanu spune că soarta PSD la guvernare se decide prin vot larg, nu printr-o ședință restrânsă

de Redacția Jurnalul    |    09 Mar 2026   •   16:45
Sorin Grindeanu spune că soarta PSD la guvernare se decide prin vot larg, nu printr-o ședință restrânsă
Sursa foto: Hepta/Liderul social-democrat a explicat că intrarea PSD în actuala coaliție de guvernare a fost stabilită într-un for mai larg de conducere, care a implicat consultarea extinsă a structurilor partidului

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a declarat că o eventuală decizie privind rămânerea sau ieșirea de la guvernare nu poate fi luată în cadrul Consiliului Politic Național (CPN), chiar dacă partidul ar decide să nu susțină proiectul de buget.

Liderul social-democrat a explicat că intrarea PSD în actuala coaliție de guvernare a fost stabilită într-un for mai larg de conducere, care a implicat consultarea extinsă a structurilor partidului.

Potrivit acestuia, nu doar Consiliul Politic Național a fost implicat în luarea deciziei, ci și consiliile politice județene.

Grindeanu a subliniat că aproximativ 5.000 de membri ai partidului au participat la acel proces de consultare și că, din respect pentru același cadru decizional, o eventuală hotărâre privind statutul PSD la guvernare va trebui luată în același format.

„Trebuie să păstrăm, din punct de vedere decizional și statutar, același standard, același nivel”, a afirmat liderul PSD, arătând că o astfel de decizie nu poate fi tranșată doar în CPN.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: psd guvernare vot
Parteneri