x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stirile zilei

Stirile zilei

16 Mai 2005   •   00:00


  • 17 mai 2005
  • Parlament - Tratatul cu UE, azi la ratificare

    Senatorii si deputatii se vor reuni astazi in sedinta comuna, avand ca unic subiect pe ordinea de zi adoptarea proiectului de lege pentru ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, semnat la Luxemburg pe 25 aprilie 2005. Proiectul a primit raport comun favorabil din partea comisiilor juridice ale celor doua camere legislative si a Comisiei Parlamentului Romaniei pentru integrare europeana. Parlamentul bulgar a ratificat miercurea trecuta Tratatul de aderare la UE cu un singur vot impotriva.

    Tariceanu - Actiuni la Sicomed "nesemnificative"

    Premierul Calin Popescu Tariceanu a precizat ieri ca nu este un actionar activ in cadrul societatii Sicomed, la care detine "un pachet nesemnificativ de actiuni", achizitionat prin intermediul Bursei. El a raspuns astfel unei intrebari a presei privind faptul ca Sicomed a castigat cinci licitatii organizate pentru furnizarea de produse medicale. In declaratiile sale de avere si de interese, Tariceanu a mentionat ca detine la Sicomed 28.500 de actiuni, in valoare totala la zi de 199,5 de milioane lei.

    Romania - Locul 41 la egalitatea sexelor

    Romania ocupa pozitia a 41-a intr-un clasament al Forumului Economic Mondial privind egalitatea sexelor, publicat ieri pe site-ul weforum. org. Studiul a analizat situatia femeilor din 58 de tari din punctul de vedere al remunerarii, accesului pe piata muncii, reprezentarii in viata politica, accesului la educatie si sanatate. Tarile fost comuniste din centrul si estul Europei sunt clasate mai bine: Polonia (19), Ungaria (24), Slovacia (21), Cehia (25), Bulgaria (29). Pe primele locuri s-au clasat Suedia, Norvegia, Islanda, Danemarca si Finlanda.

    Respingere - Pachet fara legea minoritatilor

    Proiectul legii minoritatilor urmeaza sa fie adoptat cel mai probabil poimaine in sedinta de guvern, au declarat surse din Executiv. Guvernul nu intentioneaza sa introduca proiectul in pachetul de legi pe care isi va asuma raspunderea, asa cum ceruse senatorul UDMR Peter Eckstein. Sursele citate mai spun ca o ultima forma a legii minoritatilor a fost negociata saptamana trecuta intre ministrul Culturii si Cultelor, Mona Musca, si reprezentantii UDMR si ca forma finala va fi adoptata de Guvern si trimisa la Parlament. (Monica Iordache)
    ×
    Subiecte în articol: politic