x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Stroe: Lucrurile s-au detensionat uşor între PNL şi PSD. Funcţionalitatea guvernării e o obligaţie, nu o opţiune

Stroe: Lucrurile s-au detensionat uşor între PNL şi PSD. Funcţionalitatea guvernării e o obligaţie, nu o opţiune

de Redacția Jurnalul    |    03 Sep 2024   •   14:30
Stroe: Lucrurile s-au detensionat uşor între PNL şi PSD. Funcţionalitatea guvernării e o obligaţie, nu o opţiune

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, marţi, că "funcţionalitatea guvernării este o obligaţie, nu este o opţiune, nici pentru PNL, nici pentru PSD", menţionând că "lucrurile s-au detensionat uşor" între cele două partide.

"Sunt episoade care au trecut. După cum aţi văzut, există şi întâlniri la nivelul coaliţiei. Lucrurile s-au detensionat uşor. Eu cred că avem maturitatea să depăşim orice fel de situaţie dificilă în care provocări deoparte sau de alta aduc coaliţia în momentul de faţă. Până la urmă funcţionalitatea acestei guvernări este o obligaţie, nu este o opţiune, nici pentru PNL, nici pentru PSD", a spus Stroe, la Parlament, întrebat în legătură cu situaţia dintre cele două partide, după atacurile PSD la adresa PNL de la Congres.

El a spus că există o competiţie politică între cele două partide, dar acest lucru nu va influenţa negativ guvernarea.

"Într-adevăr, suntem două partide diametral opuse şi din punct de vedere ideologic şi, bineînţeles, din punct de vedere al obiectivelor şi intereselor electorale pe care le avem în această toamnă, probabil că vor mai fi episoade în care ne vom concura, dar lucrul acesta nu cred că va influenţa negativ, pentru că nu cred că PNL sau PSD îşi permit să pericliteze cumva funcţionarea, nu cred că vor influenţa bunul mers al activităţii Guvernului", a mai spus Ionuţ Stroe.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: stroe PNL PSD guvernare