x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Sulfina Barbu depune astăzi jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii

Sulfina Barbu depune astăzi jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii

19 Sep 2011   •   05:48
Sulfina Barbu depune astăzi jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Muncii

Presedintele Organizatiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, nominalizata pentru portofoliul de ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale in locul lui Sebastian Lazaroiu, va fi astazi investita in functie.

"Dupa depunerea juramantului urmeaza predarea-primirea la minister si, practic, acolo vom discuta toate prioritatile ministerului", a declarat Sulfina Barbu, vineri, pentru Agerpres.

Noul ministru al Muncii a precizat ca preluarea acestui portofoliu reprezinta o mare responsabilitate intrucat este "o reforma grea de dus mai departe".

"Este o mare responsabilitate pentru ca discutam de un minister important, un minister care are o reforma grea de dus mai departe. Ma refer aici la legea asistentei sociale si toate actele subsecvente din aceasta lege cadru. Este vorba de 15 acte normative care vor fi modificate si alte cinci acte normative noi. Discutam de o reforma a unui sistem care trebuie pus pe baze corecte in primul rand si este o reforma de dreapta", a mai spus Sulfina Barbu.

×