x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică TÃşte-á-tÃşte Basescu-Voronin

TÃşte-á-tÃşte Basescu-Voronin

de Oana Stancu Zamfir    |    24 Sep 2005   •   00:00

Presedintele Traian Basescu si sotia acestuia, Maria, iau pranzul duminica la Iasi. Nu singuri. Ii au oaspeti pe presedintele moldovean Vladimir Voronin, impreuna cu sotia, Taisia Voronina. In loc de aperitiv - un tÃşte-á-tÃşte al celor doi presedinti. In loc de desert - Voronin viziteaza Manastirea Cetatuia.

Basescu si Voronin au avut o scurta intrevedere saptamana trecuta la ONU, insa pare-se ca mai au multe de vorbit despre Marea Neagra si Transnistria, mai ales ca Romania preia presedintia Consiliului de Securitate de la 1 octombrie si mai ales ca Voronin a absentat de la o importanta cina in care Basescu i-a avut parteneri pe presedintele georgian Mihail Saakashvili si pe premierii georgian si ucrainean. Tema dezbaterii - evident, Marea Neagra si consolidarea democratiilor din spatiul ex-sovietic.

RELATIE APARTE. De la inceputul mandatului sau, cand Republica Moldova a fost prima tara vizitata oficial, Traian Basescu a intretinut o stransa relatie cu Voronin. Fie ca a mers la Blair sau la Bush, Basescu a vorbit permanent despre Republica Moldova si despre nevoia ca ea sa fie sprijinita in procesul de democratizare.

Relatia Basescu-Voronin a capatat si o tenta personala, cand, la cateva saptamani dupa vizita sa la Chisinau, Basescu s-a trezit in poarta Palatului cu doua camioane pline cu sticle cu vin, cognac si sampanie cu care Voronin a decis sa doteze crama veche, dar goala a Cotrocenilor.

×
Subiecte în articol: politic