Fostul premier a declarat că Leonard Orban este un om foarte valoros, pe care îl apreciază foarte mult, precizând că folosirea lui e benefică pentru România. Tăriceanu a evitat, însă, să comenteze faptul că acesta îşi pune în valoare experienţa la Cotroceni.
Întrebat cum comentează numirea lui Leonard Orban în funcţia de consilier prezidenţial pe afaceri europene, având în vedere că fostul comisar ar fi putut accede la alte funcţii în instituţii UE sau apropiate Uniunii, Tăriceanu a menţionat că, după ce a fost comisar, Orban nu ar fi putut merge pe o funcţie mai mică în CE.
"Asta e o presupunere de-a noastră, dar, din moment ce a fost comisar al Uniunii Europene, nu cred că putea să meargă pe o funcţie mai mică în cadrul Comisiei Europene şi cred că expertiza lui ca fost comisar european este extrem de preţioasă şi poate fi utilă României", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, citat de Mediafax.
Întrebat dacă numirea acestuia în funcţia de consilier prezidenţial poate fi considerată utilă, Tăriceanu a precizat că "experienţa extrem de bogată pe care a avut-o Orban ca negociator-şef pentru aderarea la UE şi după aceea în funcţia de comisar european este un lucru care e bine să fie pus în folosul României".
"Eu cred că Orban este foarte valoros şi eu personal îl apreciez foarte mult. Eu zic că folosirea lui e benefică pentru România", a conchis Călin Popescu Tăriceanu.