Tăriceanu, fără cal, fără nevastă!

Am jucat un dublu rol, de candidat şI ziarist în acelaşI timp. Am făcut ochi dis de dimineaţă, să-l prind pe domnul viitor fost premier la vot. Nu mi-a convenit prea tare, dar m-am sacrificat.

Am ajuns la şcoala generală din Ciofliceni- Snagov pe la nouă şI jumătate, fiindcă domnul Călin Anton şI cum l-o mai chema Popescu-Tăriceanu anunţase că o să-şI facă apariţia pe la zece. Am dat peste ceva ziarişti şI o puzderie de sepepişti.

CÂINELE
Doi domni, unul cu vestă roşie, altul cu sacou, au făcut o cercetare antitero a curţii şcolii. Au descoperit doi maidanezi de sat, probabil chitiţI să ciuruiască fix turul pantalonilor prim-ministeriali. Animalele disimulau bine, fiindcă se arătau prietenoase şI mângâiabile cu jurnaliştii. Cu toate astea, patrupezii au fost încuiaţI pe terenul de sport din spatele clădirii. Unul dintre ei nu a înţeles că e în carantină şI a reuşit să iasă pe undeva din ţarc. Sepepiştii au avut reacţii variate, înainte de a sechestra la loc căţelul, de la "Dumnezeii mă-tii de animal” până la cugetări filozofice de genul "îs şI ei ca noi, fiinţe sociabile”. Am bănuit că o pisică în trei culori care zăcea pe un tomberon este agent sub acoperire, fiindcă nimeni nu a deranjat-o.

ÎNGHEŢ
Tăriceanu a întârziat juma’ de oră. Făcusem piroane şI tremuram uşurel. Fetele de pe la televiziuni, echipate să dea bine pe post, păreau în şoc hipotermic. Pe la zece şI treizeci s-a auzit un murmur care trecea de la sepepist la poliţist, "Vine şefu!’”

Mă aşteptam ca domnul premier să descindă în stil american, călare pe motcicletă, scoţând pe nas artificii. A apărut pe jos şI fără consoartă, ceea ce m-a făcut să cred că zvonurile cu divorţul s-ar putea să aibă un sâmbure de adevăr. A ieşit o mare buluceală, cu împiedicări de cabluri şI îmbrânceli suave. Cu toate că pretindea că are buletin de Snagov, domnul Tăriceanu a votat pe o listă specială, pe care am fost înscris şI eu ulterior, în calitate de candidat. La ieşire s-a frecat uşor de mine şI eu, politicos, m-am dat din faţa uşii. În curtea şcolii am înghiţit un "bla-bla” teribil. Zâmbind încă electoral, personajul i-a dat înainte că "România e pe drumul pe care-l merită”. Din gura lui au zburat cuvintele "măreţ”, "bunăstare”, "Europa” înădite în fraze plate spuse pe un ton de voce din off de la emisiunile de teleshoping. A plecat înconjurat de gărzi, falnic. Am mers cu el vreo două sute de metri, până la poarta vilei personale şI proprii. Aici, după o programare misterioasă, au fost invitaţI să intre la o cafea doar anumiţI ziarişti. Nu muream de curiozitate să văd încă o vilă de îmbogăţit, aşa că nu m-am zbătut să intru. Din câte am văzut şI colegii de la Realitatea-Caţavencu au fost uitaţI pe afară, probabil fiindcă în timpul campaniei l-au băgat prea mult în seamă pe domnul Sorin Minea de la PD-L.

M-AM VOTAT
Aflasem relativ recent că în calitatea mea de candidat pot să votez şI în colegiul în care mă aflu în competiţie. După ce a plecat premierul, am şezut şI am cugetat dacă să mă votez singur sau să pălesc cu ştampila pe o doamnă vopsită blondă, între două vârste şI cu nume de familie arăbesc, care candida din partea PNG. Am ajuns la concluzia că sunt mai simpatic decât persoana în cauză, aşa că mi-am luat avânt şI m-am dus direct la preşedintele comisiei de votare, domnul Marinescu, fost primar al Snagovului în anii 90. Procedura a fost simplă: domnul în chestiune s-a uitat mai întâI pe buletinul de vot, apoi s-a zgâit la cartea mea de indentitate şI a spus că e totul în regulă. În cabină am avut o senzaţie destul de plăcută, atunci când am presat ştampila de pătrăţelul cu numele meu. Acum sunt sigur că o să scot cel puţin un vot. ŞI la Senat am votat tot candidatul verde-ecologist, aşa, ca să ridic partidul până la cer. Am ieşit mulţumit din incinta secţiei de votare. Când mă îndreptam liniştit spre maşina redacţiei, o băbuţă cu broboadă, care-mi văzuse talanga cu "Jurnalul Naţional” atârnată de gât, m-a întrebat: "Maică, te văz băiat cu studii, spune, io cu cin’ să votez?”
Am manipulat în mod ordinar spunându-I să-l aleagă pe Toma Roman cu bradul drept semn, fiindcă e tot un băiat citit, pentru care garantez, că-l cunosc din Bucureşti.

LA CAFEA
După ce am recuperat şoferul şI pe fotograful Marin Raica am hotărât să mergem la o cafea. Nu apucasem să beau acasă şI era prea devreme pentru o bere. Am oprit la o cârciuma unei pensiuni care părea de fiţe. În afară de noi, mai erau nişte indivizi cu mutre mulţumite, care făcuseră campanie unui anumit partid. Nu m-am putut abţine şI am tras cu urechea. Se povesteau fapte de vitejie din timpul campaniei, cu ruperi reciproce de afişe şI bannere. Mi-am spus că e mult mai bine că nu mi-am plasat mutra pe stâlpi, să mi-o deseneze ăia cu carioca sau să mă facă mai multe bucăţi. Fiindcă n-am consumat hârtie cred că am mai salvat câţiva copaci.
Tot de la oamenii ăia am aflat cam cât a costat un vot în zonă: între trei şI cinci sute de mii de lei vechi, "după cum te orientezi, te uiţI la faţă, cât de sărac e!”. Dacă ştiam că e aşa de ieftin îmi cumpăram şI eu vreo zece voturi, de chichi, fiindcă dă bine la CV să pierzi onorabil. Am plecat spre Bucureşti, să comit textul de faţă.

Cu stimă,
Toma Roman jr, reporter special la Jurnalul Naţional şI fost candidat al Partidului Verde-Ecologist în Colegiul 4 Ilfov
"Noi să fim sănătoşi!”