Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat miercuri că în România există "sute de procurori" mai bine pregătiţi decât Laura Codruţa Kovesi şi care au, spre deosebire de aceasta, "probitate profesională".
"În România cred că sunt sute de procurori care, din punct de vedere profesional, sunt bine pregătiţi, mai bine decât doamna Kovesi, procurori cu un profil moral corect, cu integritate şi probitate profesională, ceea ce la doamna Kovesi, îmi pare rău, avem deficit enorm. DNA a fost în ultimii ani o sursă permanentă de abuzuri şi de excese care ies acum la suprafaţă (...) şi care se răsfrâng acum asupra românilor - oamenii care au fost anchetaţi incorect, care au fost aruncaţi în închisoare incorect, în detenţie preventivă, care au ajuns chiar să fie condamnaţi pe baza protocoalelor, pe baza mărturiilor false sau mărturiilor forţate obţinute de procurori", a afirmat Tăriceanu la Digi24.
Tăriceanu susţine că în Parlamentul European (PE) "a fost o negociere la sânge în Comisia LIBE şi Comisia CONT între grupurile politice" pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului European.
"Avem lucruri de învăţat de la UE, de la PE. Dacă în România noi am face numirea procurorului-şef prin negociere între partidele politice în Parlament, cred că toată lumea ar sări în sus, ar lua ţara foc. Şi apoi negocierea să se întâmple între Parlament şi Guvern. Asta am văzut la Parlamentul European. Nu cred că este exemplu de bune practici. Deci, Secţia la noi (n.r. Secţia de investigare a magistraţilor) este aleasă de CSM (...) şi nu e bine. Atunci ar trebui să luăm modelul european", a susţinut el. AGERPRES