x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS

Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS

26 Iul 2019   •   21:45
Tăriceanu: În şedinţa CSAT de marţi va trebui să se discute despre o reformă profundă a STS

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) de marţi va trebui să se discute despre demisii "la nivel înalt", despre o reformă profundă a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), şi nu despre bugetele unor instituţii.

"În şedinţa CSAT de marţi nu despre bugete va trebui să se discute, ci despre demisii la nivel înalt şi despre o reformă profundă a STS, începând cu demilitarizarea şi terminând cu readucerea competenţelor acestui serviciu în matca firească. La fel cum vor trebui luate măsuri ferme şi la Ministerul Afacerilor Interne. Acum, până când nu va fi prea târziu să mai reparăm ceva!", a scris un mesaj vineri Tăriceanu pe Facebook, în contextul cazului fetei dispărute de la Caracal.

Potrivit lui Tăriceanu, preşedintele Klaus Iohannis a convocat CSAT "nu pentru că ar fi vrut să pună ordine în aceste instituţii, ci pentru că vrea să se asigure că STS, SRI şi restul serviciilor vor primi la rectificarea bugetară sutele de milioane pe care le cer, în condiţiile în care ministere importante vor pierde bani".

"Poate ar trebui să se discute la acea şedinţă şi cum a gospodărit STS sutele de milioane, miliardele de euro primite de-a lungul anilor din banii românilor fără a fi capabil să localizeze un avion, ori un amărât de telefon. În rest, când a fost vorba de localizat, urmărit, filat, ascultat, filmat cetăţeni de rând, politicieni, jurnalişti, afacerişti ori magistraţi etc., nu au existat niciodată probleme tehnice, sincope, neajunsuri ş.a.m.d. Atunci, totul a mers şnur", a adăugat Tăriceanu.

Preşedintele ALDE a amintit că a avertizat în ultima perioadă că "rolul unor instituţii ale statului este deturnat de la rolul de protector al cetăţeanului la cel de complice la abuzuri împotriva lui".

"Este o zi tristă! O zi care confirmă, din păcate, lucruri despre care am avertizat de nenumărate ori, în special în ultima perioadă. Anume că rolul unor instituţii ale statului este deturnat de la rolul de protector al cetăţeanului la cel de complice la abuzuri împotriva lui. La Caracal se conturează o situaţie înfiorătoare: o crimă care are un făptaş, dar şi complici în rândul celor plătiţi să apere cetăţenii, să-i salveze în momentele dificile. Gândul că Poliţia - miliţia? - şi procurorii bâjbâiau din poartă-n poartă într-un oraş totuşi mic, după indicaţiile bezmetice ale STS, iar apoi aşteptau la porţi să le vină te miri ce aprobări speciale, în timp ce victima agoniza, e de-a dreptul terifiant. Poliţia nu mai ştie să intre decât cu mascaţii? Nu mai ştiu decât să spargă uşi? Ei nu au auzit că pot bate la uşa unui cetăţean să-i ceară ajutorul în a rezolva o urgenţă? Sau că verifică un apel primit din zona respectivă şi verifică dacă e totul în regulă?", a mai scris Tăriceanu în mesaj.

El şi-a exprimat speranţa ca relatările presei să fie infirmate.

"Altminteri se cheamă că am ajuns într-un moment critic al societăţii noastre. Un moment când românii văd cu groază cum le sunt luaţi copiii, vânduţi, torturaţi ori ucişi, în timp ce autorităţile stau cu braţele încrucişate. Dar mi-e teamă că nu vor fi infirmate. Şi mi-e teamă că urmează să aflăm lucruri încă mai groaznice", a opinat Tăriceanu.

O fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut miercuri, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină "la ocazie".

Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.

Modul în care au acţionat autorităţile în acest caz va fi analizat şi de procurori de la Serviciul de Îndrumare şi Control din cadrul Parchetului General, dar va fi şi în atenţia CSAT.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tariceanu sts csat