x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Nu avem o problemă în coaliţie; reuşim să ne armonizăm de fiecare dată

Tăriceanu: Nu avem o problemă în coaliţie; reuşim să ne armonizăm de fiecare dată

05 Dec 2017   •   08:04
Tăriceanu: Nu avem o problemă în coaliţie; reuşim să ne armonizăm de fiecare dată

Preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), Călin Popescu Tăriceanu, infirmă informaţiile potrivit cărora ar exista tensiuni în coaliţia de guvernare. El a declarat, luni seară, într-o emisiune la Antena 3, că "nu e niciun fel de tensiune" în coaliţie, deşi există şi momente în care ALDE şi Partidul Social Democrat nu au puncte de vedere identice.

 

"Nu avem o problemă în coaliţie. (...) În coaliţie nu avem o problemă. Ne gestionăm problemele foarte bine. Sigur că pot să fie momente în care nu avem puncte de vedere identice. Nu vă ascund şi lucrul acesta. Nu cred că e nici cea mai mică problemă. Reuşim să ne armonizăm de fiecare dată", a afirmat Tăriceanu.

El a subliniat că liderii celor două partide s-au reunit, luni după-amiază, într-o şedinţă de lucru, în cadrul căreia au discutat, printre altele, despre bugetul de stat pe 2018, despre Agenţia pentru Învăţământ Dual, dar şi despre problemele din domeniul energetic.

"Atât de mari sunt tensiunile, că astăzi după-amiază cred că am stat preţ de trei ore împreună cu colegii din PSD. A fost şi premierul la această discuţie, vicepremierul Ciolacu. Deci vă pot spune că nu am făcut altceva decât să discutăm problemele comune. Am la mine lista cu problemele pe care le-am discutat", a adăugat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a precizat că îi apreciază pe premierul Mihai Tudose şi pe miniştrii săi, scrie agerpres.

"Eu am fost prim-ministru şi eu îl respect pe prim-ministrul României. Nu îmi permit eu să îi spun ce trebuie să facă cu miniştrii lui şi nu îmi permit să îi spun ministrului ce trebuie să facă în calitate de ministru. Cred că asta este responsabilitatea echipei guvernamentale", a mai spus preşedintele ALDE.

×